Spectacol de muzică clasică organizat de rotarieni

Clubul Rotary Târgu Jiu împreună cu Liceul de Arte Constantin Brăiloiu din Târgu Jiu si Primaria Municipiului Târgu Jiu organizeaza vineri 23 februarie 2018, ora 1900, la Teatru Elvira Godeanu din Târgu Jiu, un Concert extraordinar prilejuit de aniversarea a 113 ani de la infințarea Rotary Internațional.

Clubul Rotary Târgu Jiu a organizat în perioada 21-23 decembrie 2017 proiectul O cană de Fericire. În urma acestui proiect a fost achiziționată o pianină care a fost donată Liceului de Arte din Târgu Jiu și este folosită acum pentru instruirea copiilor talentati de la acest liceu. Aceștia împreună cu colegii lor vor susține un Concert extraordinar sub genericul O CLIPĂ DE FERICIRE.

Vă așteptăm să participați la aceste momente de bucurie și să profitam de primele semne ale lui Dragobete, zeul tinereţii, al veseliei şi al iubirii.

În 23 februarie 1905, avocatul Paul Harris împreună cu trei prieteni: Sylvester Schiele, Hiram Shorey și Gustavus Loehr au pus bazele primului club Rotary în Chicago. Ideea lui Harris a fost de a reuni cei mai buni oameni din toate domeniile și de a organiza întâlniri periodice în urma cărora să se poată bucura de camaraderie acestora și să-și lărgească cercul de cunoștiințe, care să-i ajute și în viața profesională. Aceştia au ales numele de Rotary pentru că, la început, întâlnirile săptămânale ale clubului erau găzduite pe rând de fiecare membru.  După 1907 a început tradiția Rotary de a-i servi pe alții în încercarea de a îmbunătății viețile celor mai puțin norocoși.

În zilele noastre Rotary este cea mai mare organizație internațională din lume cu peste 1,2 milioane de membrii organizați în peste 32.000 cluburi, în peste 200 de țări.

La noi în țară primul club ia ființă la Bucureşti în 1929, din iniţiativa lui Christian Penescu-Kertsch. În anul 1936 se creează Districtul românesc, care primeşte numarul 84 și are 9 cluburi.

În anul 1992, cu sprijinul rotarienilor francezi, se reînfiintează Clubul Rotary Bucureşti. În 1999 comitetul Rotary International decide că: în România şi Republica Moldova, cluburile Rotary vor face parte din propriul lor district, numărul 2241. Clubul Rotary din Târgu Jiu a fost înfințat în 5 mai 2001 și are în prezent 30 de membrii.

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com