Şoferi beţi de Crăciun

La data de 25 decembrie, poliţişti din cadrul Biroului Rutier au depistat un tânăr, de 20 de ani, din municipiul Motru, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Calea Severinului, din municipiul Târgu Jiu, din direcția Bălești spre Târgu Jiu, fiind implicat într-un eveniment rutier, cu pagube materiale. În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Motru şi Secției 3 Poliție Rurală Motru, au identificat în flagrant un alt tânăr, de 20 de ani, din comuna Bolboşi, în timp ce conducea un autoturism, pe D.J. 673 Bolboşi, fără să deține permis de conducere. Fiind testat cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, polițiști din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina au depistat în trafic un bărbat, de 36 de ani, din comuna Crușeț, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorii auto au fost conduși la spital, în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influența alcoolului, respectiv conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere.(IPJ Gorj)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com