Șoc: UE vrea oprirea imediată a termocentralelor pe cărbune

Statele membre ale Uniunii Europene ar putea să ceară oprirea globală a termocentralelor pe cărbune precum şi încetarea subvenţiilor pentru combustibili fosili, în condiţiile în care UE vrea să facă din schimbările climatice o parte importantă a politicii sale externe, arată un proiect de document consultat de Reuters.bÎn acest document, pe care miniştrii europeni speră să îl finalizeze luni, blocul comunitar ar urma să adopte o linie dură în ceea ce priveşte diplomaţia în domeniul climei, descurajând alte ţări să investească în combustibili fosili şi încheind alianţe cu principalele economii pentru a putea realiza reduceri mai rapide ale emisiilor poluante, notează Agerpres.

„UE face un apel pentru eliminarea globală a subvenţiilor pentru combustibilii fosili, care sunt dăunătoare pentru mediu, de-a lungul unei perioade de timp clar definite”, se arată în documentul consultat de Reuters. „Aceasta include eliminarea cărbunelui în producţia de energie şi, ca un prim pas, o oprire imediată a tuturor finanţărilor pentru noi infrastructuri care folosesc cărbune”, se mai arată în document. „Diplomaţia energetică a UE va descuraja orice noi investiţii în proiecte de infrastructură energetică în ţările terţe, care au la bază combustibili fosili, exceptând acele care sunt total consecvente cu o traiectorie clară spre neutralitatea climatică”, se precizează în document cu referire la ţările non-UE. Luna trecută, statele UE au convenit să îşi reducă emisiile cu cel puţin 55%, comparativ cu nivelul din 1990, până în 2030. (focusenergetic.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com