Șoc pentru primarii care au în plan petreceri publice! Adio spectacole până pe 31 martie

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, și alți edili din județul Gorj și din țară nu vor mai putea organiza spectacole, fiind interzise adunările de peste o mie de persoane. De asemenea, adunările de sub o mie de persoane trebuie organizate numai cu aviz de la DSP. Este puțin probabil ca DSP să avizeze spectacole publice care pot fi amânate și care nu generează situații de urgență sau nu au efecte deosebite pentru public.

Începând de duminică sunt interzise manifestările publice sau private, în spații deschise sau închise, cu un număr de participanți mai mare de 1000 de persoane. Această măsură este obligatorie, la nivel național, pentru toți agenții publici și privați și nu este supusă negocierii, excepțiilor, neputând fi amânată.

De asemenea, evenimentele la care este estimată participarea unui număr mai mic de persoane pot fi organizate doar după obținerea aprobării de la Direcțiile de Sănătate Publice locale.

Acceptul sau refuzul organizării va fi transmis în baza unei analize care ține cont de natura evenimentului, grupa de vârstă a participanților, modalitatea în care participanții ajung la eveniment și durata deplasării către eveniment, dacă există posibilitatea ca la eveniment să participe persoane pentru care există posibilitatea să fi fost în zone de risc sau să fi intrat în contact cu persoane contaminate.

Această decizie este valabilă până la data de 31 martie 2020 pe întreg teritoriul național al României și există posibilitatea prelungirii, în funcție de evoluția situației.

De asemenea, în aceeași perioadă, nu vor mai fi organizate stagii de practică în spitale pentru studenții la medicină și farmacie, cu excepția situațiilor de voluntariat în sprijinul medicilor.

În aceeași perioada, până la 31 martie a.c., aparținătorii pacienților nu pot efectua vizite în spitale.

Vă informăm că a fost realizată și aprobată procedura de suspendare a cursurilor în unitățile de învățământ în cazul apariției cazurilor de COVID – 19 (coronavirus) în respectivele unități. Procedura este utilă pentru luarea măsurii de suspendare a cursurilor în mod rapid și unitar, prin decizie a comitetului județean pentru situații de urgență.

Reiterăm faptul că nu se eliberează certificate medicale de “om sănătos” și că pacienții care nu prezintă suspiciuni nu sunt testați pentru infectarea cu virsul COVID – 19 (coronavirus).

Până pe 8 martie, la nivel național au fost confirmate 13 cazuri de cetățeni infectați cu virusul COVID – 19 (coronavirus) pe teritoriul României.

Dintre cei 13 cetățeni care au contactat virusul, 4 sunt declarați vindecați și au fost externați.

Starea de sănătate a pacienților internații este bună, iar persoanele în vârstă și care au boli cronice sunt monitorizate cu atenție.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 15 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 12734 de persoane sunt în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală. Se observă o ușoară scădere atât a numărului persoanelor aflate în carantină instituționalizată, cât și a celor aflate si în izolare la domiciliu, ca urmare a împlinirii termenului de 14 zile de la intrarea în aceste proceduri pentru persoanele care au venit în țară începând cu 22 februarie a.c.

Cetățenii au la dispoziție numărul unic de urgență 112 și 669 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE. De asemenea, cetățenii români din străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com