SMEO vrea să redevină un sindicat „de forţă” în CEO

Unul din sindicatele din Complexul Energetic Oltenia şi-a propus să schimbe politica raportat la relaţia cu administraţia actuală a companiei. Este vorba de Sindicatul Mine Energie Oltenia(SMEO) care are o nouă atitudine, mai agresivă şi de opoziţie, raportat la anumite decizii luate la nivelul conducerii Complexului Energetic Oltenia. Sindicatul va deveni mai agresiv la nivelul reţelelor de socializare pentru a comunica atât cu membrii organizaţiei, cât şi cu ceilalţi angajaţi ai companiei. Este vorba de salariaţii sindicalizaţi şi nesindicalizaţi din cadrul colosului energetic din Oltenia. Sindicatul Mine Energie Oltenia s-a dorit unul majoritar în trecut şi a fost înfiinţat cu sprijinul administraţiei pentru a negocia contractul colectiv de muncă. Deseori, Sindicatul Mine Energie Oltenia a fost asociat cu fostul manager al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel.

Au trecut în opoziţie după „era Ciurel”

Liderii Sindicatului Mine Energie Oltenia au trecut în opoziţie după debarcarea lui Laurenţiu Ciurel de la conducerea companiei. A fost o opoziţie mai degrabă neutră, având în vedere că nu au încercat vreodată vreo apropiere de managerii care i-au urmat lui Ciurel, spre deosebire de celelalte sindicate şi federaţii. Acum decizia este ca abordarea să fie una mai dură, de critică la adresa celorlalte sindicate şi federaţii şi la adresa administraţiei Complexului Energetic Oltenia.

Este greu de crezut că şefii SMEO mizează pe o revenire spectaculoasă a lui Ciurel în companie, ci mai degrabă vor să scoată în evidenţă că nu au beneficiat de posturi de inspectori sociali din partea conducerii Complexului Energetic Oltenia. De altfel, Gabriel Căldăruşe este singurul preşedinte de sindicat mare care nu este angajat al companiei, ci beneficiază doar de indemnizaţii sindicale. Care este miza noii abordări?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com