Sindicatul Liber Roşia, solidar cu protestatarii de la Termocentrala Rovinari

Sindicatul Liber Roşia, din CEO, se declară solidar cu angajaţii care au început un protest luni dimineaţă, la Termocentrala Rovinari.

„Sindicatul Liber EMC Roșia, asociat la Federaţia Naţională Mine Energie, federaţie sindicală reprezentativă la nivelul sectorului de activitate ” Energie electrică, petrol şi gaze şi minerit energetic”, este solidar cu membrii si liderii de sindicat din cadrul Sindicatului Energia Rovinari, organizație sindicală legal constituită și reprezentativă la nivelul Termocentralei Rovinari , care se află într-un protest spontan pe perioada nedeterminată, începând de luni, 12 Noiembrie .

Revendicările lucrătorilor din Termocentrala se referă în principal la: creșterea salariilor, vouchere de vacanța, condiții de munca, mix energetic promis in campaniile electorale de peste 10 ani.

S.L.E.M.C. Roșia consideră că acest protest al colegilor din S.E. Rovinari este îndreptăţit, situaţia acestora fiind identică cu cererea noastră a salariaţilor din carierele miniere.

Solicităm conducerii Federaţiei Naționale Mine Energie, din care facem şi noi parte, să întreprindă toate demersurile legale în vederea rezolvării celor patru puncte in regim de urgentă. Dacă nici acum guvernanţii acestei ţări vor înţelege că avem dreptul constituţional la un trai decent, cerm federatiei să întreprindă toate demersurile legale în vederea declanşării grevei generale pe termen nelimitat.

Precizăm că acţiunea noastră de solidaritate faţă de demersurile întreprinse de Sindicatul Energia Rovinari, nu vizează în nici un fel conducerea Complexului Energetic Oltenia, ci prin acest comunicat de presă ne exprimăm indignarea faţă de Guvernul României care are obligaţia de a soluţiona urgent problemele majore cu care se confruntă minerii și energeticienii din C.E. Oltenia”, potrivit unui comunicat.

Protestatarii au următoarele revendicări:

– Majorarea salariilor de la 1 ianuarie 2019;

– Vauchere de vacanță pentru salariații companiei;

– Reevaluarea corectă a locurilor de muncă și încadrarea corespunzătoare în grupele de muncă pentru condiții speciale sau deosebite, cu specificarea clară și nominală a acestora, în noua Lege a Pensiilor.

– C.E.Oltenia să fie integrată într-un MIX ENERGETIC NAȚIONAL, promisiune făcută în campania electorală de parlamentarii locali, ai partidelor care susțin și formează actualul guvern.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com