Sindicatele din CEO nu vor să audă de noi împrumuturi pentru plata certificatelor de CO2
O parte a sindicatelor din Complexul Energetic Oltenia sunt nemulțumite de modul în care administrația intenționează să rezolve problema plății certificatelor de CO2. Se va apela în mod cert la un nou înprumut pentru achiziția certificatelor de care mai este nevoie la Complexul Energetic Oltenia pentru producția de energie electrică din 2019. Manu Tomescu, sindicalist la Termocentrala Rovinari, este de părere că aceasta nu este o soluție viabilă, dat fiind faptul că tot angajații vor achita ratele în bănci, prin munca lor. Practic, un nou împrumut reprezintă încă un bir pe munca salariaților.
„Se pare că la fel cum a făcut Guvernul PSD-ALDE, tot așa va proceda și Guvernul PNL! Adică guvernanții ne pun tot pe noi salariații C.E. Oltenia să ne împrumutăm la bănci, pentru a le plăti BIRURILE puse de ei pe munca noastră!”, după cum a precizat Manu Tomescu, vicepreședintele Sidnicatului Energia Rovinari.
Soluție pe termen scurt
„A doua întâlnire a fost una în care am discutat în detaliu cele două subiecte urgente: memorandumul, scoaterea din fondul forestier și partea de exproprieri. La această a doua întâlnire a fost prezent și președintele Dan Vîlceanu, care a preluat, să spunem, prima parte a memorandumului, partea de acordare a împrumutului, având deja o primă discuție cu d-l Cîțu, urmând ca săptămâna viitoare, împreună cu d-l ministru Virgil Popescu să discutăm soluția legală și corectă pentru acordarea împrumutului necesar achiziționării certificatelor de CO2 până la 31 aprilie 2020. Împrumutul este soluția pe termen scurt, memorandumul are soluții pe termen scurt și soluții pe termen lung. Soluția pe termen scurt este împrumutul, soluția pe termen lung este partea de discuții cu comisia. Noi am pregătit materialul care este strâns legat de programul de decarbonare, pe care ca și țară membră a U.E. trebuie să-l respectăm. În această perioadă este important să definim si perioada de tranziție, adică perioada de azi până atunci când va dispărea cărbunele.”, a declarat Sorinel Boza, managerul CEO, citat de presa locală. Acum s-ar dori un împrumut de la Trezorerie cu dobândă mai mică.