Sindicate CEO: Cine a luat mai mult de 3 clase salariale anul trecut este exclus de la armonizare

Promovaţii de anul trecut şi care nu au avut lefuri mici nu vor fi incluşi în procesul de armonizare a salariilor de anul acesta. Liderii de sindicat din Complexul Energetic Oltenia au început să lucreze deja la criteriile pentru acordarea claselor de salarizare, din suma totală de 24 de milioane de lei. Aceasta a fost repartizată pe subunităţi, în funcţie de numărul de salariaţi de la fiecare carieră, departament sau direcţie.

Au primit şi cei cu lefuri mari

Potrivit unor surse sindicale, de pe listele de promovaţi vor fi excluşi angajaţii care au primit mai mult de trei clase anul trecut. Vor fi menţinţi doar salariaţii care au beneficiat de clase de salarizare doar pentru că au avut cele mai mici lefuri din cadrul companiei. Listele cu acordarea de clase de salarizare vor fi gata până în data de 10 februarie. Există însă zone, acuză unele sindicate, în care listele au fost gata înainte de constituirea comisiilor de analiză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com