Sindicalist: Guvernul chiar vrea să ne lase să murim, fără să facă nimic!?

Un lider de sindicat din Complexul Energetic Oltenia este nemulțumit de faptul că Guvernul nu face absolut nimic să ajute compania. Este vorba de Manu Tomescu, lider de sindicat din Complexul Energetic Oltenia. Acesta spune că prețul de 28 de euro la certificatul de CO2 este unul care să genereze îngrijorare și care să îi determine pe factorii de resort să găsească soluții pentru Complexul Energetic Oltenia, mai ales dacă vor ca Sistemul Energetic Național să nu fie afectat în iarna care urmează, dacă societatea deținută de Ministerul Energiei nu va putea să achite taxa de poluare.

42% din munca minerilor aruncată la gunoi

„Noi minerii și energeticienii din C.E.Oltenia, am ajuns azi să platim 42% din munca noastră, numai pe certificate CO2! Adică peste 1,4 miliarde lei în fiecare an, raportat la costul actual al unui certificat de carbon, taxă pe fiecare megawat produs de noi.

Chiar dacă C.E.Oltenia produce astăzi energie curată în urma inves­tiţiilor de peste un miliard de euro de la înființare, (bani doar din munca noastră), și chiar dacă sunt respectate limitele de poluare prevăzute de legislaţia în vigoare, CE Oltenia plăteşte anual taxe la fondul de mediu (tot din munca noastră), raportat la producţia realizată., de aproximativ 4 milioane de lei în fiecare an!

De la înfiinţarea C.E.Oltenia și până în prezent, minerii și energeticienii au plătit numai pe BIRUL certificatelor de CO2, aproape 4 miliarde de lei!

Noi minerii și energeticienii din C.E.Oltenia suntem obligați în continuare să cumpărăm din munca noastră certificate verzi în valoare de circa 5 milioane de euro anual, deşi marii consumatori de energie din România au fost scutiţi, cu excepţia CE Oltenia care este al treilea mare consumator de energie din ţară, după Alro Slatina şi ArcelorMittal Galaţi!

Plătim din munca noastră taxa pe apă, certificate CO2, certificate verzi, redevențe și alte multe taxe pe care alți producători de energie electrică nu le plătesc, iar guvernanții vin și ne povestesc tot felul de aberații despre concurență, piață liberă, management eficient cu reduceri de costuri pentru rentabilizarea companiei, etc.

Cu alte cuvinte mai simple, dacă noi minerii și energeticienii din C.E.Oltenia producem 2 lei, suntem obligați să plătim taxe de 3 lei! Iar guvernanții noștri lasă în continuare aceste BIRURI COPLEȘITOARE, puse pe munca noastră !”, potrivit lui Manu Tomescu, lider de sindicat în Termocentrala Rovinari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com