Senatorul Florin Cârciumaru susţine că e pe primul loc în rândul parlamentarilor gorjeni

Comisia pentru administrație publică și organizarea teritoriului din Senatul României, condusă de liderul PSD Gorj, Florin Cârciumaru, este clasată în top trei al celor mai active comisii de specialitate din cadrul Senatului. Potrivit unui raport privind sinteza activității comisiilor din Senat, perioada 20 decembrie 2016- 5 februarie 2018, Comisia pentru administrație publică și organizarea teritoriului al cărei președinte este senatorul Florin Cârciumaru, s-a situat în primele trei comisii cu cea mai bogată activitate. În acea perioadă, Comisia respectivă a lucrat și încheiat cele mai multe rapoarte la proiectele de lege, alături de Comisia economică, industrii și servicii și Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări.

Astfel, conform sintezei activității comisiilor, cea condusă de Florin Cârciumaru a primit pentru raport 117 proiecte legislative, din care 84 proiecte au fost acceptate pentru avizare, 72 dintre acestea primind aviz în final.

„De asemenea, ca și activitate parlamentară, senatorul gorjean s-a remarcat, în doar un an de la debutul mandatului, prin inițierea sau cosemnarea a 37 de inițiative legislative, a depus și susținut șase declarații politice, a avut 64 de luări de cuvânt în plen și a semnat și votat moțiunea “România nu poate fi confiscată! Apărăm democraţia şi votul românilor!” – iniţiată de deputaţi şi senatori aparţinând PSD și ALDE. În cele șase declarații politice, președintele PSD Gorj, Florin Cârciumaru, a prezentat problemele care există la nivelul mineritului și energiei din Oltenia, nevoia inițierii unei legi concrete în domeniul turismului și necesitatea vaccinării obligatorii a copiilor împotriva diferitelor boli infecțioase. În ceea ce privește proiectele legislative, Florin Cârciumaru a susținut modificarea Legii 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, încât funcționarii care au fost trimiși în judecată pentru diferite spețe să-și poată continua activitatea în unitățile respective până la stabilirea vinovăției acestora.

Preşedintele Comisiei pentru administraţie publică şi organizare a teritoriului, senatorul Florin Cârciumaru a acordat raport favorabil și proiectului privind modificarea Legii 350/2006, Legea tinerilor, încât, în toate localităţile din România, activitatea de tineret să poată fi susţinută de către Consiliile locale ale comunelor, întrucât, în prezent, pot aloca bani doar Consiliile Judeţene, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, precum şi consiliile locale ale municipiilor reşedinţă de judeţ.

Un alt proiect la care a achiesat și Florin Cârciumaru se referă la interzicerea temporară, pentru o perioadă de maximum 3 ani, a exportului de lemne de foc având diametrul de maximum 20 cm până la 4 m lungime. Pe de altă parte, senatorul PSD de Gorj a susținut și introducerea unui amendament la Codul Silvic pentru a facilita exploatările miniere de la Complexul Energetic Oltenia. Tot pentru buna funcționare a companiei, președintele social-democrat de la Gorj are în lucru o altă inițiativă legislativă extrem de importantă, aceea de modificare a Legii minelor și implementarea Statutului lucrătorilor din industria minieră. Alături de colegii de la ALDE, liderul social-democrat de la Gorj dorește legiferarea acestui Statut menit să elimine interpretările şi să clarifice drepturile revendicate de angajaţi, de-a lungul timpului.

Președintele organizației PSD Gorj, Florin Cârciumaru, a fost ales senator la primul mandat la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, acesta preluând șefia Comisiei pentru administrație publică și organizarea teritoriului din Senatul României începând cu 22 decembrie 2016. Florin Cârciumaru a devenit membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Portugalia, Spania și Egipt”, conform unui comunicat de presă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com