Șeful CJ Gorj ar vrea chiar și un PNDL 3

Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, nu este de acord cu propunerea Opoziției de a fi desființat Programul Național de Dezvoltare Locală. Acesta a ajuns la a doua etapă și ar putea urma și a treia etapă. PNDL a fost înființat de către fostul lider al PSD, Liviu Dragnea. Unii au considerat PNDL un mijloc de sifonare a banilor publici prin intermediul primăriilor, în timp ce alții au folosit corect banii primiți de la Guvern prin programul respectiv.

 

„Opoziția susține că Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) ar trebui desființat. Eu spun că ar fi o gravă eroare. Și-au întrebat proprii primari dacă aceștia își doresc desființarea acestui Program?

România are nevoie de dezvoltare, iar fondurile europene nu sunt suficiente pentru dezvoltarea țării și aici vorbim, în special, de mediul rural. Prin PNDL II nu a fost vreun primar care să nu primească măcar un proiect.

Pentru exercițiul financiar din 2020-2021, România are nevoie de încă un program național de dezvoltare locală care să aibă ca elemente esențiale apa, canalizarea, gazele și infrastructura rutieră, acolo unde fondurile europene nu vor putea acoperi finanțarea. Trebuie să finalizăm toate drumurile județene pe care, din fonduri proprii, nu le putem acoperi, astfel încât să avem o infrastructură modernă în tot județul.

Iată de ce este obligatoriu să continuăm cu acest program!”, potrivit lui Cosmin Popescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com