Șefii CEO, plătiți în funcție de cum va fi implementat Planul de restructurare

Șefii din Directoratul Complexului Energetic Oltenia vor fi plătiți în funcție de indicatori noi de performanță. Este vorba de indicatorii financiari și nefinanciari. Aceștia vor avea în vedere rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Complexului Energetic Oltenia, precum și implementarea Planului de restructurare a Complexului Energetic Oltenia 2020 – 2025 perspectiva 2030.

Noii indicatori vor fi aprobați în ședința de săptămâna viitoare a Adunării Generale a Acționarilor Complexului Energetic Oltenia.

Pentru a rămâne în piață, în condițiile intensificării politicilor de decarbonare, CEO are în vedere un Plan de decarbonare pentru trecerea de la producția pe bază de cărbune la cea pe bază de gaze naturale și regenerabile. Acest Plan a fost introdus în Planul de restructurare și decarbonare 2020-2025 al Societății Complexul Energetic Oltenia S.A.

Se au în vedere următoarele investiții:

Construcția unui parc fotovoltaic cu o putere instalată de cca. 60 MW pe depozitele de zgură și cenușă închise aferente S.E. Rovinari;

Construcția unui parc fotovoltaic cu o putere instalată de cca. 80 MW pe depozitele de zgură și cenușă închise aferente S.E. Turceni;

Construcția unui parc fotovoltaic cu o putere instalată de cca. 75 MW pe depozitele de zgură și cenușă închise aferente S.E. Ișalnița;

Parc fotovoltaic – E.M.C. Roșia – Rovinari – construcția unui parc fotovoltaic cu o putere instalată de cca. 95 MW pe halda interioară din cadrul carierei Tismana – E.M. C. Roșia – Rovinari;

Construcția unui bloc de 400 MW, pe gaz natural, la S.E. Turceni;

Construcția a 2 blocuri de 400 MW pe gaz natural la S.E. Ișalnița;

Reabilitarea și modernizarea microhidrocentralei cu puterea instalată de 9,9 MW la SE

Turceni; Retehnologizarea/Modernizarea microhidro-

centralei de 2 MW la SE Ișalnița.Aceste proiecte însumează investiții în capacități

energetice de cca. 1.650 MW în valoare de 7,250 miliarde de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com