Se repetă abuzurile din trecut? Cine umblă cu liste de promovări prin cariere.

Liderii de sindicat din Complexul Energetic Oltenia promit că la armonizarea salariilor nu se vor repeta greşelile din trecut. Este vorba de acordarea preferenţială de clase de salarizare. Potrivit unui raport al CEO, peste 1.500 de persoane ar fi beneficiat ilegal de creşteri de salarii, anii anteriori. Conform lui Constantin Mitrescu, vicepreşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, listele cu propuneri vor fi verificate şi de sindicate, care vor sesiza neconcordanţele, dacă vor exista. În cele din urmă Directoratul va avea ultimul cuvânt.

Listele trebuie să fie gata până pe 10 februarie

„Se vor face în perioada următoare propunerile de către şefii de secţie. Vor asista liderii de sindicat. În final propunerile vor ajunge la directorul general şi la sindicatele din termocentrală. Le vom viza şi noi. Dacă există probleme le vom dezbate. Până pe 10 februarie le vor trimite la administraţie. Nu cred că vor fi probleme. Nu ne putem pronunţa exact. Vedem ce o să iasă. Niciodată nu au fost salarii minime pe economie la CEO. Este vorba de 1.150 de lei. Niciodată nu a fost în CEO salariul minim pe economie. Şi când au fost salarii mici la CEO erau cu 200 de lei peste salariul minim. Va fi acum după armonizare un minimum 300 – 400 de lei peste salariul minim. Va fi o creştere a salariului minm la CEO. Până pe 10 februarie să timitem la Directorat listele. Creşterea va putea fi aplicată cu 1 februarie. Există o dispensă în acest sens”, a declarat Constantin Mitrescu, vicepreşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie.

Reprezentanţi de la sindicate şi de la administaţie umblă deja cu liste

Potrivit unor surse din Complexul Energetic Oltenia, există deja în anumite subunităţi liste cu persoane care urmează să beneficieze de creşteri de salarii. Listele ar fi fost întocmite de reprezentanţi ai administraţiei şi ar fi susţinute şi de unii lideri de sindicat. Deocamdată, listele valabile vor fi întocmite în cadrul şedinţelor de comisii. Listele vor fi luate în considerare de Directorat doar dacă vor purta semnăturile liderilor de sindicat. De pe liste vor fi excluşi cei care au primit clase anul trecut şi au salarii mari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com