Se cere reluarea urgență a negocierilor la CEO!

Șefii Complexului Energetic Oltenia au lansat public invitația de reluare a negocierilor cu sindicatele. FNME a anunțat că nu dorește să semneze vreun document care afectează drepturile angajaților companiei. Se discută de o lună de zile de redefinirea locurilor de muncă de la Complexul Energetic Oltenia și acordarea unui adaos minim la salariu.

„Referitor la declaratiile aparute in spatiul public cu privire la nesemnarea actului aditional la actualul CCM al CEO, de catre toti partenerii sociali, facem urmatoarele precizari: In luna iulie 2020, in conformitate cu prevederile legale, au avut loc negocieri in vederea incheierii unui act aditional la CCM privind salarizarea, anexe la contract, etc. Propunerile inaintate de administratie cu privire la locul de munca sunt determinate de cadrul economic si evolutia capacitatilor miniere (existand posibiliatea restrangerii unor activitati din cauza epuizarii rezervelor), astfel incat drepturile salariatilor sa nu fie afectate. Din cauza restrangerii de activitate, este necesara stabilirea unui cadru juridic privind protectia salariatilor si pastrarea drepturilor salariale prin redistribuirea acestora in cadrul aceluiasi bazin minier,  inclusiv asigurarea transportului la si de la locul de munca. Directoratul CEO si-a exprimat si isi exprima in continuare sustinerea dialogului pentru solutionarea eventualelor divergente aparute.”, conform Complexului Energetic Oltenia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com