Se cere evaluarea de urgenţă a tuturor angajaţilor CEO şi redistribuirea pe alte posturi

Unul dintre lideri sindicali din Complexul Energetic Oltenia cere evaluarea de urgenţă a tuturor angajaţilor din cadrul companiei. Este vorba de un proces de evaluare profesională pe criterii obiective, pentru a se stabili cine ce atribuţii are şi care sunt sarcinile în raport cu postul ocupat. De asemenea, în opinia lui Nelu Roşca, lider de sindicat la Cariera Roşiuţa, se va vedea limpede care sunt angajaţii care nu îşi au încă obiectul muncii şi cei care au preluat sarcini de la colegii plecaţi în ultimii ani din Complexul Energetic Oltenia.

TESA căpuşează bugetul CEO

În momentul de faţă, în anumite sectoare personalul TESA încă ocupă în număr mare posturi şi beneficiază de lefuri consistente. Liderii de sindicat nu desconsideră rolul pe care personalul TESA îl are în activitatea companiei, însă cer ca acesta să fie reevaluat şi să fie redistribuit către sectoare cu deficit de muncitori, acolo unde este posibil acest lucru. Liderii sindicali cer ca evaluarea şi redistribuirea să se producă în cursul acestui an pentru că în sectorul de producţie este un deficit major de angajaţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com