Se cere demiterea lui Gigel Capotă, managerul Spitalului Judeţean Târgu Jiu

Unul dintre parlamentarii de Gorj solicită conducerii Consiliului Judeţean să-l demită pe managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, Gigel Capotă. Reacţia vine în urma scandalului declanşat la Secţia psihiatrie, din cadrul unităţii medicale. Fiica managerului ar fi realizat o filmare în care apar trei pacienţi aproape dezbrăcaţi şi care se mângâie printr-un grilaj. Gigel Capotă a anunţat că a luat măsuri în urma celor întâmplate, şefia Secţiei Psihiatrie fiind demisă, iar asistenta şefă transferată la altă secţie, deşi cele două nu se aflau la serviciu în ziua realizării filmării.  A fost montat şi un grilaj suplimentar. Cel care solicită demiterea lui Gigel Capotă este deputatul de Gorj, Dan Vîlceanu.

„Demisia! Abuzuri și batjocură la Spitalul Târgu Jiu

Directorul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu a procedat în așa fel încât nu mai poate rămâne în fruntea unității. Nu a fost nici un bun manager și nu a demonstrat nici înțelegere față de situația bolnavilor de la Psihiatrie. Este cu atât mai grav cu cât președintele Consiliului Județean Gorj știa despre acest incident și nu a luat măsuri.

Aflu că pentru a-și scăpa fiica, vinovată de comportament extrem de nepotrivit pentru un angajat al spitalului, directorul Capotă a luat măsuri împotriva unor persoane care nu au nicio vină pentru ceea ce s-a întâmplat. Așadar, a acoperit un incident extrem de grav produs de fiica sa printr-o serie de abuzuri.

Pacienții din Spitalul Județean nu sunt subiect de glume pentru familia Capotă, nu se râde de oameni bolnavi, așa cum crede PSD.

Președintele Consiliului Județean are de dat explicații și îi solicit să semneze de urgență demiterea directorului spitalului, iar apoi să plece și el, deoarece știa de aceste abuzuri și a tăcut.”, potrivit unei postări a parlamentarului de Gorj, Dan Vîlceanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com