Scrisoarea trimisă de sindicatele din CEO ministrului Energiei, Toma Petcu. Text integral. Minerii şi energeticienii cer măriri de salarii.

Către ,
​​ Ministerul Energiei,
​ Domnului Ministru Toma-Florin PETCU

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Electricitate Univers , Federaţia Naţională Mine Energie, Sindicatul Naţional Petrom Energie respectiv Federaţia Sindicatelor Libere şi Independente Energetica, organizaţii reprezentative la nivelul sectorului de activitate ” energie electrică , petrol şi gaze şi minerit energetic” care reprezintă interesele a peste 95% din salariaţii Societăţii Complexul Energetic Oltenia S.A., aflată în portofoliul Ministerului Energiei, vă atrag atenţia asupra salarizării personalului din cadrul acestei entităţi economice, care induce o stare de nemulţumire în rândul salariaţilor, transmiţându-vă că nu exista cale de amânare cu privire la creşterea salariilor şi implicit a veniturilor.

Vă comunicăm că în evidenţele societăţii se află încadraţi cu salariul de bază minim brut pe economie aproximativ 30% din personalul angajat, iar un procent de 47% oscilează în limite relativ apropiate. Condiţiile grele în care se lucrează în exploatările miniere şi sucursalele energetice, datorate uzurii morale a echipamentului, lipsa investiţiilor şi a lucrărilor de mentenanţă la un nivel corespunzător, munca suplimentară prestată pentru asigurarea funcţionării în deplină siguranţă a SEN şi vârsta înaintată a salariaţilor coroborat cu lipsa viziunii unui program de reîntinerire a forţei de muncă şi astfel asigurarea continuităţii, ne pun în postura de a ne adresa dumneavoastră, domnule ministru, şi a vă transmite ca mulţumirile nu ţin loc de salarii, vorbele frumoase nu-şi mai regăsesc locul acolo unde lipsurile fac ca nivelul de trai sa scadă semnificativ de la o zi la alta.

​Rezultatul anului 2017 ascunde sacrificiile făcute de managementul companiei împreuna cu salariaţii, în faţă apărând cifrele frumoase care ridică nivelul de încredere al societăţii în faţa instituţiilor bancare cu care avem relaţii instituţionale, însă în spate partea ,,murdară,, este ascunsă de ochii mulţimii, cu realitatea confruntându-se numai angajaţii.

Prin consultarea făcută de Directoratul Societăţii Complexul Energetic Oltenia S.A. cu privire la proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2018, se observă că nu pot fi atinse dorinţele minimale ale salariaţilor, fapt ce ne determină să vă solicităm o întâlnire urgentă cu reprezentanţii organizaţiilor noastre în Comisia de Negociere la nivelul societăţii.

Având în vedere situaţia economică bună a societăţii pe anul 2017, promisiunile comune administraţie – sindicate privind recunoaşterea, ierarhizarea şi salarizarea corespunzătoare pe funcţii şi meserii a angajaţilor, efortul susţinut al salariaţilor completat de preluarea unor sarcini in plus datorită numărului redus de personal pe anumite categorii de funcţii şi meserii, reprezentanţii organizaţiilor noastre vă înştiinţează ca există riscul izbucnirii unor conflicte spontane datorită tensiunilor din rândul salariaţilor, conflicte care pot degenera până la întreruperea activităţii, evenimente nedorite însă ce pot avea repercusiuni care vor duce la un colaps în SEN.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com