Scandal la un local public din Târgu Jiu. Ce a găsit poliţia asupra unui tânăr?

La data de 24 februarie a.c., polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică, Poliția Municipiului Târgu Jiu au fost solicitați de agenții de pază ai unui local public, din municipiu, să intervină pentru aplanarea unei stări conflictuale, între două persoane. În urma verificărilor efectuate de polițiști la fața locului s-a stabilit faptul că, un tânăr, de 21 de ani, din Târgu Jiu, ar fi amenințat un tânăr, de 19 ani, din localitate, cu un corp contondent, în timp ce se aflau în apropierea unui local public, situat pe strada Tudor Vlaimirescu, local în care cei doi, ar fi petrecut timp, anterior altercației. Victima nu a formulat plângere pentru fapta de amenințare, iar polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de port ilegal de obiecte periculoase față de tânărul de 21 de ani. Totodată, ca urmare a celor constatate, polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de 900 de lei, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, conform Legii 61/1991 R.(IPJ Gorj)

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com