Scandal cu trei reținuți într-un local din Polovragi

Poliţişti din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Novaci au reţinut ieri pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 23 și 46 de ani, toți din comuna Polovragi, bănuiţi de săvârşirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Aceştia, la data de 1 ianuarie a.c., în timp ce se aflau în incinta unui local public, de pe raza comunei Polovragi, ar fi exercitat acte de violență împotriva unui tânăr, de 26 de ani, din aceeași localitate, pe fondul consumului de alcool și a unor discuții contradictorii. Cei trei vor fi prezentați astăzi procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, pentru a fi dispuse măsurile legale.(Sursa: IPJ Gorj)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com