Sărbătoare la Tismana

În perioada 14-15 august 2022 se organizează o nouă ediție a Festivalului concurs de la Tismana, festival organizat de către Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj și Primăria și Consiliul Local Tismana. Parteneri la eveniment sunt Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Tg-Jiu și  Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” Târgu-Jiu.

Festivalul de la Tismana a reușit de-a lungul timpului să adune din ce în ce mai mulți participanți, continuând să fie un real succes și unul dintre cele mai așteptate și îndrăgite  evenimente  locale. Interpreții  sunt așteptați să se înscrie pentru secțiunile: soliști vocali, soliști instrumentiști, dansuri și port popular.

Soliștii vocali vor interpreta 2 piese, din care una (doină sau baladă) fără acompaniament. Festivalul se adresează interpreților și formațiilor de neprofesioniști. Concurenții sunt așteptați în ziua de 14 august 2022 la Pădurea Tismana, până la orele 14.00. Formațiile de dansuri populare vor fi prezente în ziua de 15 august 2022, orele 9.00, pe scena din pădurea Tismana.

DESFĂȘURARE

14 august  2022 (Tismana)

– ora 15.00,  preselecție și repetiții cu orchestra Ansamblului profesionist „Doina Gorjului”;

– ora 18.00, Spectacol concurs și seară folclorică în aer liber.

15 august  2022 (Tismana)

– ora 10.00, Concursul formațiilor de dansuri;

– ora 11.00, Spectacolul de premiere;

– ora 13.00, Spectacolul extraordinar susținut de Ansamblul profesionist „Doina Gorjului”, susținut tot pe scena din pădurea Tismana.

Premiile sunt acordate de: Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj (premiile I), Consiliul Local Tismana (premiile II și Premiul I soliști vocali), Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj (premiile III), Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Tg-Jiu (mențiunile). Premiile pentru Port popular vor fi acordate de Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” Târgu-Jiu.

Festivalul Cântecului, Dansului si Portului Popular Gorjenesc de la Tismana se ține în fiecare an la 15 august. Prima ediție s-a ținut în anul 1966, edițiile – 1990 și 1991 – nu s-au ținut.

La data de 15 august, credincioșii celebrează una dintre cele mai mari sărbători creștine, Adormirea Maicii Domnului, cunoscută și sub denumirea de Sfânta Maria Mare, care este prăznuită la această dată.

Popular, Adormirea Maicii Domnului este considerată ziua care desparte lunile călduroase de cele reci.  Tot pe 15 august, este sărbătorită Ziua Marinei, Maica Domnului fiind ocrotitoarea marinarilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com