Saltele și lenjerii noi pentru Secția Urologie

Peste o sută de persoane au răspuns invitației organizației de tineret a PNL Gorj și au alergat pentru a oferi condiții mai bune pacienților din Spitalul Județean Târgu Jiu.

Evenimentul organizat , sâmbătă , de Organizația de Tineret a Partidului Național Liberal, filiala Gorj, sub genericul ”Târgu Jiu civic run” a avut un  scop caritabil, acela de a  strânge fondurile necesare pentru înlocuirea saltelelor și lenjeriilor de la Secția Urologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. Scopul a fost atins!

Startul s-a dat pe Insulița de pe Jiu, traseul a continuat în Parcul Central și centrul pietonal, linia de sosire fiind în Piața Prefecturii.

Concurenții care s-au plasat pe primele trei locuri au primit medalii și diplome, din partea organizatorilor. De asemenea, au fost premiați cu medalii cel mai tânăr participant, dar și cel mai în vârstă alergător.

Au alergat membri de partid, dar și foarte mulți cetățeni care nu au o legătură cu PNL, dar care au rezonat cu scopul evenimentului și au vrut să contribuie la îmbunătățirea condițiilor din spital.

Președintele PNL Gorj, Dan Vîlceanu, a fost printre concurenții care ”s-au aliniat la start” și s-a declarat mulțumit de timpul obținut pe traseul de aproape 3 km. “Am alergat pentru condiții mai bune în spitalul din Târgu Jiu! M-am uitat în jur și am văzut cât de mulți oameni își doresc același lucru. Prin acest eveniment, am vrut să facem echipă cu oamenii din Târgu Jiu și din județ, pentru că au fost participanți și din județ, pentru a rezolva o problemă dintr-o secție din spital și am reușit. Oamenii au răspuns apelului nostru și le mulțumim!”, a declarat Dan Vîlceanu.

De asemenea, printre concurenți s-au aflat primarul comunei Prigoria – Iuliana Iliescu, consilierul județean – Gheorghe Orzan și viceprimarul orașului Tg-Cărbunești – Constantin Brujan.

Robert Răduțoiu, reprezentantul organizației de tineret a PNL Gorj, își dorește ca ”Târgu Jiu Civic Run”, eveniment care a demonstrat astăzi că are și susținerea comunității, să devină tradiție: “Este primul concurs de acest fel organizat în orașul nostru și mă bucur că oamenii au venit. Au fost persoane de toate vârstele, interesate să facă mișcare și să se implice în viața comunității, fiind interesate, în primul rând, de conotațiile sociale ale evenimentului. Îmi doresc să organizăm și anul viitor și să ne alegem o altă cauză pe care să o susținem cu toții și să o rezolvăm”.

Organizatorii, TNL Gorj și Fundația “Tot ce este sport și agrement” Gorj, au contactat deja un furnizor specializat în servicii medicale pentru achiziția celor 26 de saltele, lenjerii și perne, iar acestea vor ajunge la spital, la Secția Urologie, până la finalul săptămânii viitoare.

(Comunicat)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com