Salariu nesimţit încasat de Ion Călinoiu, când era consilierul personal al lui Cosmin Popescu, la CJ Gorj: 5.027 de lei!

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean(CJ) Gorj, Ion Călinoiu, încasa un salariu uriaş, în calitate de consilier personal al lui Cosmin Popescu, preşedintele instituţiei. Ultimul salariu primit de Călinoiu de la Cosmin Popescu a fost de 5.027 de lei(luna mai 2017), sumă încasată pentru serviciile de consilier personal. Călinoiu nu rata nicio cafea dimineaţa în biroul lui Cosmin Popescu şi se mai deplasa pe teren, pentru a rezolva treburile publice ale preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj.

Avea un salariu cât preşedintele CJ

Interesant este că Ion Călinoiu primea în luna mai 2017 un salariu aproape cât al preşedintelui instituţiei. Cosmin Popescu, al cărui salariu a crescut între timp spectaculos, încasa 5.688 de lei, iar unul dintre vicepreşedinţii instituţiei era plătit în mai 2017 cu 5.074 de lei. Asta în timp ce consilierul personal Ion Călinoiu lua în mână 5.027 de lei. Călinoiu avea la vremea respectivă salariul mai mare decât toţi directorii executivi şi adjuncţi şi decât toţi şefii de servicii. Între timp, Ion Călinoiu a fost promovat, cu ajutor de la Florin Cârciumaru, la Serviciul de Gospodărire a Apelor Gorj. De amintit că ceilalţi consilieri personali ai lui Cosmin Popescu câştigă peste o mie de euro pe lună fiecare.

Andrei Pavel

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com