România nu poate renunța la hidrocarburi. Încă. Și, probabil, nici în următoarea jumătate de veac

Schimbările climatice, pe care le resimțim cu toții, de la inundații la secetă, de la veri toride, la ierni arctice în cele mai ”temeprate” regiuni, au determinat omenirea să încheie Acordul de la Paris, iar Europa – Green Deal. Astfel, Uniunea Europeană și-a propus ca, până în anul 2030, să-și reducă emisiile de gaze cu efect de seră (GES), ce cauzează schimbările climatice, cu minim 55% față de anul 1990, astfel încât, până în anul 2050, să devină neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei. Printre alte măsuri menite să sprijine acest deziderat, se numără introducerea unor forme de transport mai puțin poluante și decarbonarea sectorului energetic. Altminteri spus, renunțarea la petrol, gaze naturale și cărbune. Ceea ce, pentru România, nu numai că este imposibil, dar nu este nici indicat! România încă dispune de ceva rezerve de petrol și ceva mai multe rezerve de gaze naturale. Și ar fi păcat să renunțăm la ele! Mai ales că ținta europeană, de reducere a emisiilor GES cu 55%, a fost deja îndeplinită de țara noastră. Președintele Klaus Iohannis declara, recent, chiar la Conferinţa Naţiunilor Unite privind schimbările climatice (COP26) de la Glasgow, că ”din 1989 până în 2019, emisiile de gaze cu efect de seră ale României au scăzut cu 64%”! Astfel, este mult mai indicat să continuăm utilizarea petrolului și gazelor naturale până se epuizează, sigur, împreună cu energiile regenerabile și transportul ”verde”!

Trecerea la un transport bazat pe energie electrică sau gaze naturale (comprimate sau lichefiate) în România pare puțin productivă în momentul de față. Dincolo de investițiile masive, de ordinul zecilor de miliarde de euro, ce trebuie realizate (nu numai de către cei ce vor să-și achiziționeze o astfel de mașină, ci, în special, de către cei ce trebuie să pună la dispoziție stații de încărcare), România ar avea de suferit o dată cu trecerea la un astfel de transport.

La sfârșitul lunii septembrie 2021, în România erau înmatriculate, potrivit Institutului Național de Statistică (INS), 9.001.352 de vehicule. Dintre acestea, 7.538.958 sunt autoturisme, iar 1.234.386 sunt mașini pentru transport (1.024.791 autocamioane, 159.807 autotractoare și 49.788 vehicule rutiere pentru scopuri speciale). Ultimele date disponibile arată că în România sunt înmatriculate circa 7.500 de autovehicule electrice și aproximativ 50.000 mașini hibrid.

La prima vedere, pare că sunt foarte multe autovehicule în România. Ei bine, nu sunt! Nu sunt șosele, străzi, autostrăzi pentru mașini, dar numărul lor nu este exagerat de mare! Potrivit Automobile Industry Pocket Guide 2020-2021, realizat de The European Automobile Manufactures’ Association (ACEA – ”vocea” industriei auto europeană), în Uniunea Europeană (UE) erau, la finalul anului 2020, aproximativ 278 milioane vehicule: 51 milioane de mașini în Germania, 44 milioane – în Franța și Italia, 29 milioane în Spania.

Raportul dintre populația totală și numărul de vehicule aflate în circulație se exprimă în număr de vehicule la 1.000 loc. Media UE este 628 vehicule/1000 locuitori, cu un maxim de 781 vehicule/1000 locuitori în Luxemburg și 747 – în Polonia. În România erau, la sfârșitul anului 2020, 414 vehicule/1000 locuitori, mai mult față de anul 2019, când Ghidul ACEA arăta o densitate de 386 vehicule/1000 locuitori. De altfel, potrivit ACEA, România se află pe locul 3 în ceea ce privește creșterea numărului de autovehicule în pandemie, după Estonia (662 în 2019 și 703 în 2020) și Polonia (719 în 2019 și 747 în 2020). Cel mai probabil, România nu se va opri la acest număr de autovehicule!

În UE, parcul auto este format în proporție de 52,9% din mașini pe benzină, 42,3% diesel și 2,7% GPL. În Grecia benzina are 91,1% din parcul auto total, în România – 55,3%, iar în Danemarca ponderea benzinei este 66,9%. Diesel-ul are o pondere de 58,9% în Franța, de 55% în Austria și de 69,2% în Letonia.

Norvegia este țara în care mașinile pur-electrice au cea mai mare pondere din parcul auto total: 10%, în timp ce media din UE este de sub 0,5%. În Italia GPL-ul are o cotă de 6,5%, în timp ce mașinile full-electrice au mai puțin de 0,2% din parcul auto în mai bine de jumătate dintre țările UE.

Milioane de locuri de muncă în industria automotive

Potrivit ACEA, în UE sunt 185 de fabrici de automobile și subamsamble pentru acestea, astfel încât 12,6 milioane de europeni, adică 6,6% din forța de muncă totală a UE, lucrează, într-un fel sau altul, pentru industria automotive. Exporturile de vehicule din UE au adus 134 de miliarde euro în 2020, excedentul comercial la nivel comunitar ajungând la 76 de miliarde euro. Pe plan intern, doar în primele 14 piețe majore ale UE, industria auto generează, anual, aproape 400 miliarde de euro din taxe și impozite.

România (alături de Slovacia) are cel mai mare procent de angajați în industria auto din Europa, 15,7%, adică 194.787, care produceau 437.628 de mașini în 2020, conform aceluiași Automobile Industry Pocket Guide 2021-2022, realizat de ACEA, asociația europeană a producătorilor auto.

România consumă, în prezent, circa 9 milioane tone de carburanți (aproximativ 10,5 miliarde de litri). Potrivit buletinului săptămânal al Comisiei Europene referitor la carburanți, prețul mediu al benzinelor, în România, fără taxe, este, în prezent, de circa 3,24 lei/litru, iar al motorinelor – 3,38 lei/litru. Restul banilor, până la peste 6 lei/litru, pe care îl vedem și îl plătim la pompă, este reprezentat de taxele cuprinse în prețul carburanților. Astfel, statul român încasează, anual, circa 25 – 30 miliarde de lei numai din taxele cuprinse în prețul carburanților la pompă!

Ne este greu să credem că această sumă va fi trecută în prețul energiei electrice, că România va trece așa curând de la hidrocarburi la electricitate!

În industria hidrocarburilor din România, împreună cu activitățile conexe (de la benzinării, la foraje și echipamente pentru această industrie) lucrează sute de mii de angajați.

Potrivit Institutului Național de Statistică, angajații în acest domeniu au printre cele mai mari salarii. Astfel, ultima statistică, aferentă lunii octombrie 2021, arată că, în extracția petrolului brut și gazelor naturale, salariul mediu brut a fost de 10.952 lei, în activități de servicii anexe extracției – 10.153 lei, fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului – 11.618 lei, practic, cele mai mari salarii din țară, cu excepția celor din IT (13.451 lei).

Există hidrocarburi

Astăzi, în România, mai sunt funcționale 4 rafinării: Petrobrazi (deținută de OMV Petrom), Petrotel – Teleajen (deținută de Lukoil), Petromidia și Vega (deținute de KazMunaiGaz – KMG International, fosta Rompetrol). Estimarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), din anul 2013, arăta că rezervele certe de hidrocarburi erau de 52 milioane tone de ţiţei și 120 miliarde metri cubi de gaze naturale (fără gazele la mare adâncime din Marea Neagră).

De remarcat, cu excepția OMV Petrom, celelalte rafinării sunt aprovizionate cu țiței din import. De altfel, potrivit INS, în primele 11 luni din an, România a importat 5,5 milioane tone de țiței și 3,3 milioane tone echivalent petrol de produse petroliere.

Rezervele mondiale de ţiţei convențional sunt estimate la circa 1.300 miliarde de barili, dintre care 270 miliarde de barili în ţările non – OPEC, cei mai importanţi producători non – OPEC fiind Federaţia Rusă, Norvegia şi statele din zona Mării Caspice. Rezervele mondiale de gaze naturale, estimate la 185.000 miliarde metri cubi, se regăsesc, în proporţie de 40%, în Orientul Mijlociu, şi 27% în Rusia. Africa şi America de Nord deţin împreună aproximativ 16% din rezervele de gaze naturale, iar în alte ţări din Europa şi în Eurasia se regăsesc 9% din rezerve. Potrivit estimărilor mondiale, producția maximă de petrol ar urma să fie atinsă în anii 2040 – 2045, iar cea de gaze naturale – în 2070.

România, cu gazele din Marea Neagră, ar putea să devină cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană.

De remarcat, din nevoile globale de energie, în prezent circa 90% sunt acoperite prin arderea combustibililor fosili, din care petrol – 38%, cărbune – 24%, gaze naturale – 28%. Pe de altă parte, transporturile depind în proporţie de 90% de ţiţei.

De aceea, considerăm că nu trebuie să renunțăm de tot la hidrocarburi! Avem propria producție și, pentru ce nu ne ajunge, putem să importăm, pentru că avem de unde! Românii nu vor renunța ușor la automobilele lor, chiar dacă sunt pe benzină sau motorină, pentru că autovehiculele electrice sunt prea scumpe pentru ei! În plus, adaptarea stațiilor de încărcare pentru astfel de mașini ar costa distribuitorii de electricitate zeci de miliarde de euro. Transportul de marfă și pasageri cu autocamioane, avioane și vapoare va trece greu la electricitate.

Sursele regenerabile, extrem de importante atât pentru asigurarea securității energetice a Europei, cât și pentru limitarea schimbărilor climatice, sunt încă scumpe dar, mai important, au o producție intermitentă. Neutralitatea climatică poate fi obținută și fără perturbarea extremă a economiei și a felului de a trăi al oamenilor! De aceea considerăm că nu trebuie ”uitate” gazele naturale și țițeiul! Acestea, împreună cu industria automotive, asigură, cel puțin pentru România, sute de mii de locuri de muncă, bine plătite, asigură sume imense la bugetul de stat și un export onorabil! E păcat să renunțăm la toate acestea, pentru un viitor încă incert, să fim ”mai progresiști decât progresiștii”. E păcat ”să dăm vrabia din mână pentru cioara de pe gard”! Sigur, trebuie să dezvoltăm sursele regenerabile de energie! Trebuie să devenim mai ”verzi”, să limităm emisiile de gaze cu efect de seră, dar fără a afecta industrii și cetățeni, care merg bine și au un trai decent!(focus-energetic.ro)