Romanescu îşi dă singur ţeapă în cazul variantei ocolitoare. Lucrările rămân blocate!

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, susţine că nu are vreo vină în blocarea lucrărilor la varianta ocolitoare. Edilul a lăsat la un moment dat să se înţeleagă faptul că plăteşte oalele sparte ale vechii administraţii. Primăria Târgu Jiu a fost acuzată că nu a definitivat planurile parcelare pentru zonele care urmează să fie traversate de şoseaua de centură şi lucrările au fost blocate. Acuzaţia a fost lansată de şefii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova. Romanescu nu este de acord cu varianta respectivă şi spune că exproprierile pot fi făcute şi fără planurile parcerale.

Cine e responsabil?

„Noi ne executăm planurile parcelare. Culoarul de expropriere a fost aprobat. Totul este în regulă, se pot face exproprierile şi vira sumele. Nu au fot blocate lucrările din cauza primăriei, aşa cum s-a vehiculat”, a spus Marcel Romanescu, edilul din Târgu Jiu. Şefii DRDP Craiova au însă o altă părere şi lucrările la variant ocolitoare a municipiului Târgu Jiu sunt blocate până anul viitor. Contractul trebuia să fie finalizat de firma Collini Lavori încă de anul trecut, însă lucrările au fost prelungite din cauza birocraţiei. Cu sau fără vină, varianta ocolitoare va fi a municipiului Târgu Jiu, indiferent de culoarea politică a primarului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com