Romanescu are o problemă indiferent, la ce partid se va duce. De ce nu va fi acceptat în PSD, chiar dacă va semna o adeziune

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, nu ratează nicio ocazie în a se cere afară din PNL. În toate ieșirile publice îi atacă pe colegii săi de partid și pe angajații primăriei. O avea sau nu dreptate, dar unele lucruri țin și de bucătăria internă sau de actul profesionist al managerului. Dar probabil că nu este cazul și din acest motiv transpare ideea că doar se cere afară din partid. Oricum, și dacă ar ajunge șef al organizației județene ar urma o ciocnire cu o parte a activului de partid cu care se află în conflict. Și la primărie se află în antiteză cu o echipă pe care ar trebui să o managerieze, chiar dacă este echipa preluată de la Cârciumaru. Sau să treacă la schimbarea șefilor sau să îi determine să muncească și pentru administrația Romanescu. Sau să îi denunțe, dacă sunt penali.

Cert este că aproape zilnic au loc scandaluri și conflicte între diferitele aripi din primărie. Acest lucru nu are cum să fie benefic pentru contribuabilii care achită taxe și așteaptă proiecte și administrație performantă. PSD poate fi o variantăpentru Romanescu, însă, chiar dacă va semna o adeziune, cel puțin jumătate din partid nu îl va primi cu brațele deschise și, prin urmare, nu îl va susține pentru un nou mandat. Și la partid și la primărie va trebui să fie ascultat de subalterni, nu de frică, ci din respect sau măcar prin fișa postului.

Mai rămân ALDE, Pro România… Ideea esențială este însă a rezultatelor, nu de a înlocui găștile între ele. Sau chiar dacă se „umblă” la borcanul cu miere, să se vadă și că orașul se modernizează. În rest, poate mai veghează și anchetatorii ca șefii din administrație să nu calce pe bec.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2FB Auto Publish Powered By : XYZScripts.com