Rocadă de candidaţi la posturile de secretari de stat la PSD Gorj?

Social-democraţii gorjeni par să fi refăcut din calcule, pentru că propunerile de la început în privinţa secretarilor de stat nu mai bat cu discuţiile de acum. Este vorba de două propuneri iniţiale pe care le cunoaşte toată lumea: Mihai Prunariu, preşedintele Clubului Sportiv Pandurii Târgu Jiu şi preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Gorj, precum şi Cristian Toader Pasti, consilier local, fost director al Parcului Industrial de la Bumbeşti-Jiu şi actual consilier personal al preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj, Cosmin Popescu.

Işfan a revenit pe turnantă?

Pe ultima sută de metri ar fi intrat în calcule alţi doi social democraţi: Ion Işfan, căzut în dizgraţia partidului, şi Viorel Bebe Ionică, marginalizat în ultimii ani în cadrul Organizaţiei Judeţene Gorj. În ceea ce îl priveşte pe Işfan s-ar urmări o promovare a acestuia pe un post de secretar de stat în Ministerul  Educaţiei, pentru a fi scos din postul de şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj. Astfel, parlamentarul Mihai Weber, cel care îl vrea sancţionat pe Işfan ar împuşca doi iepuri dintr-o lovitură: ar scăpa elegant de inspectorul şcolar general, care a fost acuzat că a afectat imaginea partidului, şi nu ar mai fi nevoit să îl sancţioneze şi să rămână cu eticheta de „om rău” în PSD Gorj. Nici nu ar da bine să sancţioneze politic un coleg proaspăt promovat.

La rândul său, Bebe Ionică are avantajul că a mai ocupat un post de secretar de stat şi e mai util în alegeri, dată fiind potenţa financiară. Nu în ultimul rând, nici Cristian Toader Pasti nu ar fi ieşit complet din joc, potrivit lui Mihai Weber. Problema este că nimeni nu mai zice nimic de marele „favorit” Mihai Prunariu, care era dat ca sigur la Ministerul Tineretului şi Sportului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com