Regulament pentru cota de cărbune de la CEO şi pentru intrarea în Baza de Tratament de la Săcelu

Regulamentul pentru cota de cărbune va fi aprobat în cadrul Comisiei Mixte din Complexul Energetic Oltenia. Potrivit reprezentanţilor companiei, discuţiile din cadrul Comisiei mixte dintre sindicate şi administraţie sunt programate după data de 25 iunie. Regulamentul va stipula clar condiţiile în care se va putea cumpăra de către salariaţi cota de cărbune, punctele de încărcare şi se vor face programările pentru a evita aglometaţia sau alte încurcături. Valoarea estimată a tonei de cărbune va fi de circa 60 de lei pentru salariaţii companiei, adică la jumătate faţă de cât este preţul pentru terţi şi chiar mult mai mic faţă de preţul la care este vândută tona de cărbune de carierele private.

10 tone de cărbune de salariat

Şi în acest an vor fi acordate 10 tone de cărbune pentru fiecare salariat. Preţul este puţin mai mare. Deşi angajaţii primesc 10 tone de lignit contra cost, toţi au beneficiat recent de tichete-cadou în valoare de 600 de lei. Dacă se ţine cont de tichetele respective, cantitatea de cărbune pentru salariaţii Complexului Energetic Oltenia este asigurată tot de companie.

Un comentariu la „Regulament pentru cota de cărbune de la CEO şi pentru intrarea în Baza de Tratament de la Săcelu

  • 15 iunie 2018 la 9:00
    Permalink

    Romanul ” construieste vara sanie si iarna caruta”. Carbunele trebuie cumparat pana in octombrie ca vine iarna cand nu te astepti. Sacelu are bazinele expuse in aer liber, deci vara care a sosit, trebuie valorificat „Soarele”, care deocandata costa cand treci de poarta statiunii. Nu trebuie sa poarte nimeni grija alesilor si a specialilor dar multimea minerii ca au reusit primii sa cumpere Sacelu si dupa aia si energeticienii vor astepta regulamente. Bine ca se cheltuiesc bani pentru monitorizarea, mai nou a Statiilor de incarcare vagonabila a carbunelui, daca si macazele functioneaza la cald iarna prin telecomanda este OK!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com