PSD reia de la zero strategia energetică a țării. Maioreanu a descoperit nereguli

Social-democraţii au decis că este necesar să reia de la zero procesul de elaborare a proiectului de strategie energetică a ţării. Anca Borduşanu, purtătorul de cuvânt al PSD Gorj, a făcut public faptul că strategia va fi elaborată de la zero, întrucât au fost depistate anumite neconcordanţe în proiectul realizat în mandatul ministrului Victor Grigorescu. Cel desemnat să elaboreze strategia energetică este Andrei Maioreanu, secretar de stat în Ministerul Energiei şi vicepreşedinte al PSD Gorj.

Tentative

Anca Borduşanu a spus că noua strategie energetică ar putea fi gata până la finalul acestui an. Reprezentanta PSD a mai declarat că realizarea strategiei energetice este parte a programului de guvernare şi va fi elaborată în actuala guvernare. În proiectul actual de strategie au fost depistate o serie de neconcordanţe. Prin urmare, a fost luată decizia reluării de la zero a proiectului de strategie energetică. În ultimii ani au existat mai multe încercări şi tentative de elaborare a strategiei energetice a ţării, însă toate au eşuat. În unele ponderea cărbunelui era limitată la 5%, iar în altele termocentralele pe cărbune erau baza Sistemului Energetic Naţional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com