PSD lucrează de acum la campania electorală pentru Primăria Târgu Jiu. Îl toacă mărunt pe Romanescu!

Social-democraţii gorjeni nu ratează nicio ocazie în a-l „mitralia” pe primarul liberal Marcel Romanescu. Dacă până acum o lună abia dacă aveau reacţie în a oferi câte o replică, în prezent nu este săptămână în care gesturile şi declaraţiile lui Marcel Romanescu să nu fie „taxate” de adversarii politici. A fost „taxat” recent în legătură cu declaraţia potrivit căreia l-ar dori pe colegul său din PNL, pe Virgil Drăguşin, încadrat pe postul de manager public. Zilele trecute, PSD Gorj i-a mai aplicat o lovitură edilului pe tema gunoiului lăsat neridicat de pe străzile din municipiu, de către firma condusă de pesedistul Luis Popa. „Primarul Municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, și-a făcut un obicei în a arăta cu degetul Partidul Social Democrat ,de fiecare dată, când nu poate să stăpânească o situație. Pentru a nu se vedea că nu are capacitatea de a administra o problemă, aruncă vina la echipa de consilieri municipali ai PSD Gorj. Locuitorii Municipiului Târgu Jiu trebuie să înțeleagă faptul că decizia de încetare a ridicării gunoiului nu a fost luată ca urmare a unei hotărâri gândită la partid sau ca urmare a contractului aflat în derulare între firma Polaris și Primăria Alba Iulia. Cauza a fost aceea că foarte multe  asociații de proprietari  aveau datorii uriașe către prestatorul de serviciu, deci nu putem vorbi de o cauză politică, ci una contractuală. Proiectul inițiat de consilierii PSD face referire la condițiile pe care trebuie să le respecte atât municipalitatea, cât și firma de salubrizare privind modul de administrare a gropii de gunoi. S-a cerut, ca pe viitor, să fie solicitat acordul Consiliului Local de aducere a gunoiul menajer din altă localitate Ca atare, declarațiile primarului liberal sunt pătimașe și nu au nicio susținere reală”, potrivit unui comunicat de presă al PSD Gorj.

Marcel Romanescu nu are decât două variante, ori va dispărea politic, ori va fi transformat de PSD într-o mare victimă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com