PSD îl torpilează pe Romanescu prin Aparegio: după majorarea preţurilor la apă, s-a ajuns şi la apa de ploaie
Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a declarat că instituţia este pusă în situaţia de a plăti apa de ploaie. Suma cerută de Aparegio Gorj prin intermediul ADIA este de peste 890.000 de lei. Romanescu a vorbit despre recenta majorare de preţ la serviciile de apă şi canal la Târgu Jiu şi de faptul că va contesta ambele decizii luate la nivelul ADIA, respectiv plata apei de ploaie şi creşterea de tarif ca urmare a inflaţiei.
„Am trăit să o văd și pe asta! APREGIO vrea să factureze și apa de ploaie de pe câmpurile și dealurile orașului, în toate zonele în care nu există canalizare! Societatea este susținută în acest demers incredibil de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADIA) Gorj, adică tocmai entitatea care ar trebui să apere interesele cetățenilor în relația cu APAREGIO! ADIA a trimis primăriei o adresă prin care anunță că la calculul pentru tariful la canalizare urmează să se ia în considerare întreaga suprafață a municipiului Târgu Jiu, adică 1532306,24 metri pătrați, cu tot cu dealuri și câmpii, cu tot cu cartiere precum Romanești, Ursați, Preajba, și alte zone în care nu există nici măcar un metru de canalizare! Așa sunt puși la plată cetățenii municipiului Târgu Jiu, cei care zilele acestea au avut de suferit din cauza canalizării înfundate, sau din cauza lipsei acesteia. Și poate că acest demers incredibil ar fi avut o umbră de justificare dacă tarifele acestea exagerate ar ajunge în investiții care să îmbunătățească infrastructura canalizării din oraș, sau care să ajute acele cartiere cu blocuri ale căror subsoluri sunt inundate de ani de zile din cauza țevilor sparte. Știm cu toții că nu este cazul. Banii ajung în salariile grase ale aparatului supradimensionat, format din apropiați ai PSD, al APAREGIO. Am anunțat deja că nu voi accepta așa ceva. Primăria Municipiului Târgu Jiu va ataca în instanță orice tentativă de mărire a acestor tarife la apă și canalizare. Oricum cetățenii plătesc mult prea mult, în condițiile în care municipiul are foarte multe probleme atât în ceea ce privește alimentarea cu apă, cât și în privința canalizării. APAREGIO avea obligația să remedieze aceste probleme. Nu a făcut-o. S-a transformat într-un furnizor de locuri de muncă și contracte pentru apropiații PSD. Mi-aș dori o dezbatere publică pe această temă cu reprezentanți ai APAREGIO, asociații de proprietari, cetățeni și reprezentanți ai primăriei. Să vină și muncitorii de la APAREGIO. Cei care muncesc efectiv, pe salarii de mizerie, ținând în spate o cohorta de pile care plimba hârtii prin birouri, beneficiind de salarii grase. Îi avertizez, din nou, pe toți cei care încearcă, prin tot felul de tertipuri, să bage mâna în buzunarele oamenilor care muncesc cinstit: sunt primarul municipiului Târgu Jiu, ales de cetățeni să le reprezint interesele și voi merge până în pânzele albe, de partea cetățenilor și împotriva celor ce urmăresc altceva decât interesul comunității locale.”, a spus Marcel Romanescu.
La rândul său, Traian Pătraşcoiu, directorul Aparegio Gorj, a spus că primăria este obligată să achite apa pluvială, pentru ca oraşul să poată beneficia de intervenţii şi investiţii la reţeaua respectivă.