Proxeneţii care au trimis minore să se prostitueze în Italia riscă o lună de arest

Traficanţii de minore în Italia ar putea ajunge în această seară în arest pentru 30 de zile. Este vorba de trei membri ai unei grupări specializate în trafic de persoane şi care îşi desfăşura activitatea în Gorj şi în Dolj. Acuzaţiile DIICOT Gorj sunt de trafic de persoane minore şi majore, proxenetism şi spălare de bani.

„Din cercetări a reieșit că, începând cu vara anului 2015 până în luna noiembrie a anului 2016, membrii grupării ar fi recrutat și transportat în Italia, în mod repetat, în scopul exploatării sexuale a acestora, două minore, de 15 și 16 ani.

Cele două minore ar fi fost îndrumate, călăuzite și transportate de cei în cauză, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României, cu acte false (act de identitate, procură notarială pentru însoțitor).

De asemenea, membrii grupării sunt bănuiți că ar fi înlesnit practicarea prostituției de către 4 tinere, cu vârste cuprinse între 19 și 26 ani.

Din activitatea infracțională, aceștia ar fi obținut bani și bunuri mobile, pe care le-ar fi schimbat și transferat, pentru a ascunde natura provenienței sau a proprietății acestora.”, potrivit IPJ Gorj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com