Programul de disponibilizări colective la CEO, analizat de acţionari

Angajaţii Complexului Energetic Oltenia(CEO) vor afla joi care va fi programul de disponbilizări aprobat de către Adunarea Generală a Acţionarilor. Şedinţa în care va fi analizat programul de concedieri colective la Complexul Energetic Oltenia a fost programată încă de la începutul anului pentru jumătatea lunii martie. Potrivit documentelor care deja au fost făcute publice pe siteul companiei, programul de disponibilizări pentru anul 2018 vizează concedierea a peste 200 de mineri şi energeticieni.

Vor pleca acasă, începând cu data de 1 iunie

Salariaţii Complexului Energetic Oltenia care vor pleca din companie vor beneficia de salarii compensatorii. Numărul acestora va fi stabilit prin contractul colectiv de muncă. De asemenea, potrivit Ordonanţei de Guvern 36, va fi acordat şi venit de completare celor care vor părăsi colosul energetic, din luna iunie a acestui an. Beneficiile financiare vor fi încasate până la ieşirea la pensie. Programul de concedieri colective îi vizează doar pe salariaţii care se încadrează în condiţiile de prepensionare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com