Produse expirate găsite în magazine din Bâlteni şi Fărcăşeşti

Polițiști din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Rovinari, în colaborare cu reprezentanți ai DSVSA Gorj au desfăşurat marţi activităţi pe linia respectării normelor sanitar-veterinare şi de comerţ, pe raza comunei Bâlteni şi Fărcăşeşti, ocazie cu care au fost verificate două societăţi comerciale, fiind aplicate cinci sancţiuni contravenţionale în valoare de 8.600 lei pentru următoarele nereguli:

–  două sancţiuni, în valoare de 2.600 lei, conform HG 984/2005 privind neîntreţinerea spaţiilor, echipamentelor şi ustensilelor de lucru şi nerespectarea condiţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentului, referitoare la depozitarea şi manipularea produselor alimentare, iar ca măsură complementară s-a dispus remedierea în regim de urgenţă a deficienţelor;

– trei sancţiuni contravenţionale, în valoare de 6.000 lei conform Legii 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite,  iar ca măsură complementară s-a dispus ridicarea în vederea confiscării unor bunuri (alimentare şi băuturi alcoolice, majoritatea cu termen de valabilitate expirat), în valoare de 590 lei.(IPJ Gorj)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com