Primăria Motru vrea să dreagă busuiocul pe ultima sută de metri şi să închidă depozitul UATAA. România riscă sancţiuni.

Primăria Motru şi-a propus ca până la finalul acestui an să încerce să închidă depozitul de zgură şi cenuşă al Uzinei de Agent Termic şi Alimentare cu Apă(UATAA). Există riscuri mari pentru ţara noastră dacă la Motru nu se închide depozitul respectiv, iar România poate primi sancţiuni, aşa cum se vehicula şi în cazul depozitului de gunoi de la Motru. Pe final de an, municipalitatea s-a apucat să organizeze o licitaţie pentru un contract de de 67.200 de lei.

Lucrări de reabilitare a terenului

Este vorba de lucrări de reabilitare a terenului unde se află depozitul de zgură şi cenuşă al prestatorului de servicii către populaţie. „Descrierea contractului: Inchidere si conformare partiala depozit zgura si cenusa S.C. U.A.T.A.A. MOTRU S.A. prin asternerea unui strat de argila cu grosimea de 0,25 m dupa compactare pe o suprafata de 16.000 mp Valoarea estimata fara TVA: 67200.00 RON. Conditii contract: durata de executie: 30 de zile garantie lucrari: 12 luni garantie de buna executie: 5% din valoarea fara TVA a contractului de lucrari. Criterii adjudecare: pretul cel mai scazut. Termen limita primire oferte: 20.09.2017”, potrivit Primăriei Motru.

Andrei Pavel

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com