Poliţia a reţinut peste 2.000 de permise auto

Pe parcursul a 5 zile, în urma activităților desfășurate, polițiștii din țară au aplicat aproape 25.000 de sancțiuni contravenționale, fiind reținute peste 2.000 de permise de conducere.

În perioada 14 – 18 august a.c., sub coordonarea Direcției Rutiere a Poliției Române, polițiștii din întreaga țară au acționat pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Pentru neregulile depistate, au fost aplicate 24.526 de sancțiuni contravenționale, dintre care 8.798 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 3.302 pentru nefolosirea centurii de siguranță, 513 pentru folosirea telefonului mobil în timpul conducerii autovehiculelor pe drumurile publice, fără dispozitiv sau accesorii de tip ,,mâini libere” și 197 pentru conducerea autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice.

384 au fost pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, 187 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor, 497 pentru depășirea neregulamentară, 16 pentru nerespectarea regulilor de circulație privind trecerea la nivel cu calea ferată, 1.883 pentru abateri săvârșite de către pietoni, 573 pentru abateri săvârșite de către bicicliști și 223 pentru abateri săvârșite de către căruțași.

De asemenea, polițiștii au constat 412 infracțiuni, dintre care 307 la regimul circulației.

Totodată, în cadrul acțiunilor, au fost retrase 621 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 2.111 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com