Pieton lovit de o maşină la Teleşti

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați ieri prin apelul 112, despre faptul că pe raza comunei Telești, a avut loc un accident rutier soldat cu o victimă. Echipa operativă constituită la nivelul Biroului Rutier s-a deplasat la faţa locului, ocazie cu care s-a stabilit faptul că un bărbat, de 40 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea o autoutilitară, pe DJ674 din direcția Rovinari către Telești, ar fi acroșat un alt bărbat, de 48 de ani, din Târgu Jiu, care s-a angajat în traversarea străzii, prin loc nepermis și fără să se asigure. În urma impactului pietonul a suferit leziuni și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com