Petrecere cu 100 de persoane, oprită de polițiștii gorjeni, la Bumbești-Jiu!

In cursul zilei de ieri, sub coordonarea Instituției Prefectului, poliţiştii gorjeni, împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, ANSVA, ANPC, Ministerul Muncii, Ministerul Sănătății au desfășurat acţiuni de verificare, cu efective mărite, în zone aglomerate, unităţi de alimentaţie publică şi zonele adiacente acestora și terase.

In cadrul acțiunilor au fost verificate 98 de societăţi comerciale, de pe raza întregului județ. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 16 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 83.000 lei pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, în baza OUG 195/200 şi la Legea 61/1991, în context COVID–19.

Exemple semnificative :
1. Azi-noapte, politisti din cadrul IPJ Gorj s- au sesizat cu privire la faptul că la un restaurant ,din orasul Bumbesti-Jiu, este in desfasurare un eveniment (botez) in spatiu inchis, cu un numar de aproximativ 100 persoane, organizatorul evenimentului fiind un tânăr de 26 ani din localitate.
In acest sens s-a actionat pentru prevenirea, combaterea si limitarea raspandirii virusului Covid-19, sens în care s-a luat s-a luat masura sanctionarii administratorului societății comerciale, de 64 ani, din orasul Bumbești-Jiu, cu amenda de 15.000 lei conform Lg 55/2020, aplicata de politiștii din cadrul Poliei Orașului Bumbești-Jiu, cu o amenda de 10.000 lei conform OUG 28/1999, precum și masura complementara a confiscării sumei de 626 lei, masuri luate de politiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, o sancțiune în baza HG 984/2005, în valoare de 10.000 lei, aplicata de DSV, o sancțiune de 3000 lei, în baza HGR 857/2011, aplicata de DSV și 2 sancțiuni, ambele de 10000 lei, aplicate de OPC, societății comerciale.

2. Tot azi-noapte, IPJ Gorj a efectuat un control la o societate comerciala, din Bârseşti, constatând că o femeie, în calitate de director a organizat un eveniment și nu a respectat interdictiile stabilite conform art.5, alin.3, lit. a) din Legea 55/2020 cu ocazia organizarii unei cununii civile, in spatiul situat in incinta pensiunii , prevazuta cu terasa, constând în aceea că acesta nu a luat masuri pentru respectarea distantarii fizice intre participantii la eveniment.
Faptele comise sunt prevazute de art.65, lit. j) coroborat cu punctul 1, respectiv 11 din anexa 3, la H.G 476/2020, sanctionat de art.66, lit. d) din Legea 55/2020 și au fost sancționate cu amenda de 3000 lei.

Forţele de ordine vor desfăşura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă.

Facem apel către cetăţeni să respecte măsurile de protecţie sanitară şi distanţare fizică pentru a-şi proteja propria sănătate şi viaţă, dar şi pentru a-i proteja pe toţi cei din jur!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com