Peste 2.800 de semnături pentru ca echipa Pandurii să revină pe Municipal

Echipa de fotbal a oraşului Târgu Jiu – Pandurii, formaţie care a scris istorie pentru fotbalul gorjean de peste 55 de ani, trece prin momente dificile de mai bine de doi ani. Din păcate, s-a ajuns la situaţia actuală tocmai pentru că autorităţile locale par să fi uitat acest lucru – că PANDURII ESTE ECHIPA DE FOTBAL A ORAŞULUI TÂRGU JIU!

Aflat acum în procedură de reorganizare, clubul Pandurii Târgu Jiu nu mai beneficiază de sprijinul membrilor asociaţi, care au fondat practic echipa, dar care de mai bine de doi ani au abandonat-o. De suferit a avut nu numai echipa Pandurii Târgu Jiu – care evoluează acum în Liga a doua a Campionatului Naţional de Fotbal, ci şi Centrul de Copii şi Juniori al clubului Pandurii, respectiv sute de copii şi tineri care au evoluat sau ar fi putut evolua la Pandurii dacă lucrurile ar fi stat normal şi clubul nu ar fi fost adus în situaţia de a intra în insolvenţă în anul 2016. Mulţi copii şi juniori au abandonat fotbalul sau au plecat către cluburi private, performanţele juniorilor care evoluează în Campionatul Naţional s-au redus, la fel şi cele ale copiilor care evoluează în Campionatele judeţene.

De suferit au avut şi suporterii echipei sau iubitorii de fotbal care veneau cu miile pe Stadionul Municipal chiar şi înainte de promovarea echipei în Liga I. Nu s-au putut deplasa la Severin sau Motru şi echipa a avut de suferit pentru că nu a avut alături publicul care să încurajeze jucătorii, rezultatele fiind şi din acest motiv slabe. În anul 2018 Pandurii a revenit la Târgu Jiu, joacă provizoriu pe terenul sintetic amenajat pentru grupele de copii şi juniori, şi speră să poată reveni anul acesta în propria casă, pe terenul din incinta Stadionului Municipal, acolo unde echipa a scris zeci de ani de istorie, potrivit unei postări a Clubului de fotbal Pandurii Lignitul Târgu Jiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com