Percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală record: 29 de milioane de euro!

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție efectuează cercetări într-un dosar având ca obiect săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În cursul zilei de astăzi, 5 octombrie 2017, pe baza mandatelor emise de instanță, sub coordonarea procurorului de caz, poliţişti ai Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.G.P.R. efectuează 53 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti, precum şi a judeţelor Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Galați, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș și Vrancea,  la sediile sociale și punctele de lucru a 17 societăți comerciale implicate în activitatea de colectare, valorificare sau eliminare a uleiurilor uzate, care emiteau certificate de gestionare a acestor uleiuri.

Din cercetări a reieșit că unii operatori economici care au introdus uleiuri industriale pe piața națională, ar fi evidențiat în actele contabile și în alte documente legale operațiuni fictive, care atestau îndeplinirea obligațiilor privind gestionarea uleiurilor uzate, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 29 de milioane de euro.

În cauză, procurorii beneficiază de suportul inspectoratelor de poliție din toate județele în care se efectuează percheziții.

Facem precizarea că începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.(comunicat)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com