Patru persoane au ajuns în arest în urma descinderilor DGA, la RAR Gorj

Patru persoane au ajuns marţi seară în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, în urma descinderilor de la Registrul Auto Român din Târgu Jiu. Acţiunea a fost coordonată de către Direcţia Generală Anticorupţie, iar la descinderi au participat mascaţi şi jandarmi, într-un dosar în care sunt investigate suspiciuni de corupţie.

„Patru persoane, între care trei angajați ai unei instituții publice și un alt angajat al unei societăți comerciale, au fost reținute de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, după o acțiune organizată ieri împreună cu ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Gorj, privind suspiciuni de săvârșire a unor infracțiuni de corupție în legătură cu acordarea dreptului de circulație pentru autovehicule achiziționate din străinătate care nu respectau condițiile legale.

Astfel, marți, 24 iulie a.c., ofițerii D.G.A. – S.J.A. Gorj, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au organizat și efectuat activitatea de prindere în flagrant a unei persoane fără calitate specială (angajat al unei instituții publice), care a primit cu titlu de mită suma de 710 lei de la reprezentantul unei societăți comerciale de intermediere înmatriculări autovehicule, în scopul obținerii avizului de inspecție tehnică a unui autovehicul achiziționat din Anglia, care nu respecta condițiile tehnice.

Ca urmare a acestei situații, la delegarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, în cursul zilei de ieri, ofițerii D.G.A. – S.J.A. Gorj, împreună cu cei din alte 4 servicii județene, respectiv Dolj, Olt, Mehedinți și Vâlcea,  au efectuat 6 percheziții domiciliare la o instituție publică din Gorj, la o societate comercială ce are ca obiect de activitate înmatriculare autovehicule, precum și la domiciliile unor persoane fizice de pe raza judeţului.

Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat faptul că, angajați ai unei societăți comerciale din județ sunt implicați în activităţi de intermediere a înmatriculării unor autovehicule cu sprijinul unor lucrători din cadrul unei instituții publice specializate, aceştia din urmă încălcând prevederile legale cu privire la îndeplinirea atribuţiilor de serviciu referitoare la identificarea, omologarea și acordarea dreptului de a circula pe drumurile publice unor autovehicule ce prezintă defecțiuni tehnice sau nu au reglate farurile pentru Europa, fiind cumpărate din Anglia.

Cu această ocazie au fost puse în executare 6 mandate de aducere.

În cauză s-a beneficiat de sprijinul Inspectoratului Județean de Jandarmi Gorj.

Suportul tehnic a fost asigurat de polițiști din cadrul D.G.A., I.G.P.R. – D.O.S. – S.O.S. Gorj.”(comunicat de presă DGA)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com