Parlamentarul Scarlat Iriza s-a ţinut de cuvânt şi l-a reclamat pe Sorin Boza la Ministerul Energiei. Senatorul Iriza vorbeşte de un prejudiciu de 40 de milioane de euro la CEO

„În calitate de senator de Gorj,  în data de 25 iunie a.c., l-am interpelat pe ministrul Energiei, Anton Anton, în legătură cu gravele deficiențe manageriale identificate la nivelul Complexului Energetic Oltenia, chiar de Corpul de Control al Ministrului Energiei, solicitându-i să-mi comunice în detaliu măsurile dispuse pentru restabilirea legalității, optimizarea managementului și stoparea neregulilor în companie.

În cuprinsul interpelării, am inserat un pasaj elocvent din raportul emis de Corpul de Control, în care se face referire la un posibil prejudiciu, estimat la suma de 40.998.940 Euro, generat de deciziile manageriale eronate care au condus la achiziționarea de certificate de CO2 la prețuri exorbitante.

În legătură cu respectivul raport de control, parlamentarii și liderii politici din Gorj au două variante:

  1. să tacă și să țină gunoiul sub preș, permițând ca acel document să fie folosit ca element de presiune și chiar de șantaj asupra conducerii CEO, de către diverse grupuri politico – economice, care gravitează inclusiv în jurul Ministerului Energiei, pentru satisfacerea unor interese financiare și de afaceri;
  2. să vorbească despre acel document și despre neregulile inserate în el, și să ceară restabilirea legalității și oprirea derapajelor manageriale.

Toți parlamentarii de Gorj și toți liderii politici ar trebui să fie interesați de însănătoșirea Complexului Energetic Oltenia, și ca această companie să fie condusă de manageri integri și nevulnerabili în fața Ministerului Energiei și a unor grupuri politico-economice.

Din moment ce s-a efectuat un control și s-a elaborat un raport care vorbește de nereguli grave și de posibile fapte infracționale, e normal să cerem restabilirea legalității și stoparea derapajelor.

Constat cu surprindere că unii lideri politici critică demersul meu responsabil și firesc de a-l interpela pe ministrul Energiei. Unii o fac pentru a-și conserva afacerile pe care continuă să le deruleze, acum prin interpuși, cu CEO, alții o fac pentru a câștiga bunăvoința actualei conduceri a CEO, tot în perspectiva satisfacerii unor interese financiare și de afaceri.

În ciuda presiunilor la care sunt supus, voi continua să cer adoptarea măsurilor legale care decurg, firesc, din raportul Corpului de Control al Ministerului Energiei.

SENATOR,

Scarlat Iriza”, potrivit unui comunicat transmis de senatorul ALDE, Scarlat Iriza.

Politicenii admit că sunt probleme la CEO

Deputatul PSD Gorj, Mihai Weber, recunoaşte că la CEO sunt probleme cu stocurile de cărbune şi că o comisie de la Ministerul Energiei trebuie să analizeze situaţia şi să se găsească soluţii

Liderul PMP Gorj, Nicolae Davitoiu, care de mai mult timp atrage atenţia asupra problemelor de la CEO, crede că este vorba de o răfuială între diferite grupuri de interese, pentru care s-au terminat banii. În opinia lui Daviţoiu, senatorul Iriza ar fi supărat din cauza unor angajări.

One thought on “Parlamentarul Scarlat Iriza s-a ţinut de cuvânt şi l-a reclamat pe Sorin Boza la Ministerul Energiei. Senatorul Iriza vorbeşte de un prejudiciu de 40 de milioane de euro la CEO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com