Părinți agresați de copii, la Turcinești și Jupânești

Poliţişti din Postului de Poliție Turcinești au fost sesizați sâmbătă de o femeie, de 69 de ani, din comuna Turcinești, cu privire la faptul că la data de 30 august a.c., în timp ce se afla la domiciliu, fiul său, de 49 de ani, din aceeaşi localitate, ar fi exercitat acte de violenţă asupra sa. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență domestică.

Poliţiştii au emis ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, pentru o perioadă de 5 zile, fiind luate măsuri să părăsească temporar locuința și să păstreze o distanță de 50 metri față mama sa.

De asemenea, la data de 1 septembrie a.c., poliţişti din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizaţi prin apelul 112, de către un bărbat, de 52 de ani , din comuna Jupânești, cu privire la faptul că fiul său, de 26 de ani, din aceeaşi localitate, a provocat un scandal în familie.

Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că tânărul, pe fondul consumului de alcool, ar fi exercitat ameninţări cu acte de violenţă asupra părinţilor săi, din aceeaşi localitate. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare.

Totodată poliţiştii au emis un ordin de protecţie provizoriu pe o perioadă de 5 zile faţă de tânăr.(IPJ Gorj)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com