Pandurii, pregătită să joace pe noul stadion după ce a scăpat de faliment
Echipa Pandurii are şanse tot mai mari să revină pe Stadionul Municipal, după ce acesta va fi inaugurat. Judecătorii Tribunalului Gorj au decis să respingă cererea administratorului judiciar Consulting Company. Solicitarea fusese depusă în luna iunie 2017, iar de atunci şi până miercuri au tot fost termene de amânare pentru o soluţie. Aceasta a venit miercuri, când Tribunalul Gorj a cântărit şi a luat o decizie în baza actelor depuse la dosar, dar şi a noii stări de fapt, raportat la situaţia anului trecut. Administratorul judiciar susţinea în cerere faptul că nu poate fi pus în aplicare şi respectat planul de plată a datoriilor de câteva milioane de euro.
Este vorba de patru milioane de euro mai exact, după cum susţine unul dintre principalii creditori ai Clubulu Pandurii Lignitului Târgu Jiu, Marin Condescu. Acesta i-a informat pe magistraţi că în derulare este un alt proces prin care se urmăreşte recuperarea contribuţiei de la asociaţii clubului. Aceştia nu au mai achitat de ceva vreme cotizaţiile. Marin Condescu susţine că instanţa i-ar putea obliga să o facă. Astfel, a fost respinsă şi cerere de declarare a falimentului. Date fiind noile circumstanţe, Marin Condescu şi-a propus să revină pe Stadionul Municipal imediat ce arena va fi inaugurată. Autorităţile şi-au propus şi ele să finalizeze lucrările până în această toamnă. Condescu are la îndemână şi un contarct de comodat pentru utilizarea terenului principal. Problema este cât se poate de complicată pentru autorităţile locale din acest punct de vedere.