Opinie: Şeful CEO este prizonierul partidelor aflate la guvernare
Potrivit unuia dintre parlamentarii de Gorj, actualul manager al Complexului Energetic Oltenia, Sorinel Boza, ar fi în momentul de faţă prizonierul partidelor politice aflate la guvernare. Este opinia transmisă prin intermediul presei locale de către deputatul de Gorj, Dan Vâlceanu. Acesta este de părere că în prezent are loc o dispută între PSD şi ALDE pe funcţiile din Complexul Energetic Oltenia.
ALDE îi cere totuşi demisia lui Boza
Interesant este că de două luni liderii ALDE Gorj s-au disociat de ceea ce se întâmplă la Complexul Energetic Oltenia. Mai mult decât atât, Ion Iordache, preşedintele ALDE Târgu Jiu, i-a cerut de mai multe ori demisia lui Sorinel Boza, preşedintele Directoratului CEO, pentru situaţia economică prin care trece compania.
La un moment dat se vehicula faptul că se doreşte instalarea unui alt manager, apropiat de grupul care conduce ALDE Gorj acum şi mai îndepărtat de PSD Gorj.