Opinie: Manipulările privind insolvenţa CEO afectează relaţia companiei cu băncile

Unul dintre parlamentarii de Gorj este de părere că orice discuţie privind posibilitatea intrării în insolvenţă a Complexului Energetic Oltenia face mult rău companiei. Problema este că sunt voci din partidele aflate la putere care vorbesc periodic de situaţia financiară la limită a CEO şi chiar de blocaje financiare. Acest lucru ar afecta relaţia companiei cu sectorul bancar.

„Nu ştiu pe cine ajută dacă se vehiculează pe piaţă că s-ar putea ajunge la insolvenţă la Complexul Energetic Oltenia. Ajută pe cineva? De exemplu băncile. Aceste informaţii vin dinspre cei care se presupune că au informaţii pentru că vin din arcul guvernamental. De ce dobândă va beneficia CEO, când circulă asemenea informaţii, oferite tocmai de cei aflaţi la guvernare? Să termine cu asemenea informaţii. Sunt companii care au contracte la CEO şi află că societatea este în prag de insolvenţă. Ei ştiu că trebuie să ia bani de la CEO şi apoi află că se apropie insolvenţa. Ei o să pună presiune. Dacă ai ceva de spus, să critici managementul, dar nu te juca cu cuvinte de felul ăsta!”, a spus Dan Vâlceanu, liderul PNL Gorj, în conferinţa de presă a partidului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com