Opinie: CEO riscă să trimită în șomaj tehnic mii de angajați

Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, a primit o interpelare din partea senatorului de Gorj, Florin Cârciumaru, despre situația exproprierilor la Complexul Energetic Oltenia. Cârciumaru susține că există pericolul trimiterii a mii de oameni în șomaj tehnic, dacă nu vor exista fronturi de lucru. Scoaterea din domeniul silvic a unor suprafețe de pădure reprezintă un proces de durată, uneori îngreunat chiar de specialiștii din Ministerul Apelor și Pădurilor.

 

„Către: Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș

De la: Senatorul Florin Cârciumaru

Grup Parlamentar: Partidul Social Democrat

Ședința Senatului din data de: 23.09.2019

Obiectul Interpelării: „Funcționarea CE Oltenia, în blocaj”

 

Stimate domnule ministru Ioan Deneș,

 

Complexul Energetic Oltenia, producător de energie pe bază de lignit, deține peste 13.000 de salariați, fiind unul dintre cei mai mari angajatori din România, la ora actuală, și cel mai important din regiunea Olteniei. Însă din cauza lipsei fronturilor de lucru din carierele miniere, compania riscă să trimită acasă, în șomaj tehnic, mii de angajați și să pericliteze, totodată, buna funcționare a Sistemului Energetic Național.

În ultimii cinci ani, întregul sistem energetic românesc s-a bazat, în sezonul rece, pe energia produsă de Complexul Energetic Oltenia, singura companie care poate produce curent electric indiferent de condițiile meteorologice. Pentru buna funcționare în continuare a Complexului Energetic Oltenia, vă întreb cu respect, domnule ministru Ioan Deneș, ce decizie au luat responsabilii din subordinea dumneavoastră privind documentațiile depuse de CE Oltenia în următoarele cazuri:

  1. Pentru Cariera Jilţ Sud privind suprafața de 2,2562 ha, proprietatea Societății Complexul Energetic Oltenia, documentaţie înregistrată la Ministerul Apelor și Pădurilor, cu nr: 8351/24.05.2019;
  2. Pentru Cariera Roşia de Jiu privind suprafața de 27,2219 ha, proprietatea Societății Complexul Energetic Oltenia, documentaţie înregistrată la Ministerul Apelor și Pădurilor, cu nr: 8352/24.05.2019;
  3. Pentru Cariera Tismana II privind suprafața de 9,07 ha, proprietatea Societății Complexul Energetic Oltenia, documentaţie înregistrată la Ministerul Apelor și Pădurilor cu nr: 5602/05.04.2019;
  4. Pentru Cariera Roşiuţa, privind suprafața de 9,4 ha, situată în culoarul de expropriere care nu este proprietate a Societății Complexul Energetic Oltenia, documentaţie înregistrată la Ministerul Apelor și Pădurilor cu nr: 12.647/30.07.2019;

 

Din discuțiile cu reprezentanții Ministerului Energiei, dar și cu cei ai societății, mi s-a comunicat că funcționari publici, din cadrul ministerului pe care îl conduceți, consideră că sunt probleme de natură juridică ce impietează inițierea actelor normative de scoatere, probleme juridice care au fost deja dezbătute în ședințe comune cu reprezentanții Ministerului Justiției și ai Ministerului Finanțelor Publice. În unanimitate, dumnealor au precizat că aceste considerații, ale funcționarilor dumneavoastră, nu sunt întemeiate pe niciun text de lege și că inițierea actelor normative este împiedicată în mod nejustificat.

Având în vedere neluarea unor decizii de către responsabilii din Ministerul Apelor şi Pădurilor pe aceste acte normative, producţia de cărbune la nivelul Societăţii Complexul Energetic Oltenia a scăzut de la 22 milioane tone, la o producţie de 19,6 milioane tone, având grave consecinţe: nerealizarea producţiei de energie prognozată la începutul anului 2019, cât şi nerealizarea stocurilor de iarnă, fapt ce duce la punerea în pericol a Sistemului Energetic Naţional.”, conform interpelării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com