Operele lui Brâncuși – monitorizate pe toate părțile, deși Ministerul Culturii refuză să aloce bani pentru restaurare

În perioada 1 – 5 iulie 2019, echipa Institutului Național pentru Cercetare-Dezvoltare în Optoelectronică (INOE) desfășoară noi măsurători în cadrul programului multianual de cercetare și monitorizare a stării de conservare a pieselor care compun Ansamblul Monumental „Calea Eroilor”. Echipa este coordonată, ca și în ceilalți ani, de către ing. Roxana Rădvan, șef departament în cadrul INOE și membră a Consiliului științific al Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”.

Aceasta a precizat că măsurătorile vizează refacerea fotogrametriei, pentru a constata modificările produse în ultimul an, reevaluarea, din punct de vedere calitativ, a suprafeței pietrei și analize de spectroscopie, pentru a se vedea compoziția oxizilor. De asemenea, se completează scanările geofizice pentru modelul 3D în ceea ce privește stabilitatea solului. Acestea vor fi utile atât în cadrul proiectului de întreținere, cât și pentru viitoarele proiecte de amenajare a parcului.

La Coloana fără Sfârșit se vor executa măsurători pentru analiza dinamicii modificărilor. Se va face și un nou bilanț de mediu, pentru a stabili solicitările legate de calitatea aerului și condițiile meteo.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com