OPC a închis cinci unități de alimentație publică

În data de 07.10.2022, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Gorj a realizat o serie de acțiuni, pentru a verifica modul în care este respectată legislația în vigoare, în domeniul alimentației publice, ca parte a unei tematici locale de control.
Astfel, pe raza județului Gorj au fost controlați 5 operatori economici, care activau în acest sector de activitate.
Până în prezent, au fost finalizate documentele de control la 4 dintre aceștia, iar pentru neregulile constatate, comisarii CJPC Gorj au aplicat următoarele sancțiuni:
– 4 amenzi contravenționale, în valoare totală de 40.000 lei
– 4 avertismente
– oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme, în valoare de peste 4.500 lei
– oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor, pentru toate cele 5 unități controlate.

Neregulile constatate în timpul controalelor, au fost:
– utilizarea unor vitrine frigorifice insalubre, ruginite, cu resturi alimentare și praf;
– folosirea unor spații ce nu erau igienizate corespunzător, cu pereți ce prezentau colonii de mucegai;
– nerespectarea regimului de temperatură pentru păstrarea produselor (masa caldă nu asigura temperatura de păstrare a preparatelor culinare, de minimum 600 Celsius);
– nerespectarea condițiilor de păstrare și depozitare pentru diverse produse alimentare;
– folosirea unor produse alimentare fără elemente de identificare;
– utilizarea unor ustensile sau veselă neconforme;
– deficiențe de etichetare a produselor alimentare (lipsa unor mențiuni obligatorii, conform legii, lipsa informării cu privire la produsele ce provin de produse decongelate etc.).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com