O tânără a dispărut de acasă, după ce s-a certat cu părinții din cauza unor examene

Polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizaţi ieri de un bărbat, de 46 de ani, din comuna Țânțăreni, despre faptul că fiica sa, Trîncă Ana-Maria, 19 ani, a plecat în mod voluntar de la domiciliul său și nu a mai revenit. Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că, în dimineața zilei de ieri, mama fetei, mergând în dormitorul fiicei sale, a observat că aceasta nu se mai afla în cameră, iar de acolo lipseau actele de identitate, precum și lucruri personale și articole vestimentare ale acesteia. Părinții minorei au precizat că, seara, ar fi purtat unele discuții contradictorii referitoare la pregătirea sa pentru susținerea unor examene, după care aceasta a mers în camera sa, unde mama ei a văzut-o ultima dată, dormind. Semnalmente: înălţime 1,75 m, greutate aproximativ 55 kg, păr șaten, lung, faţă ovală, ten măsliniu, ochi căprui. Nu se cunosc detalii referitoare la vestimentația tinerei dispărute. Cei care pot oferi detalii care să ajute polițiștii în identificarea persoanei, sunt rugați să se deplaseze la cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.(Sursa: IPJ Gorj)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com