O şansă pentru ca gorjence să scape de cancer

Asociația Română de Oncologie ”Sfânta Ana” a organizat la sfârşitul săptămânii trecute o conferință de presă în care a anunțat începerea unui proiect dedicat conștientizării și prevenției apariției cancerului de col uterin. În urma unei competiții de depunere de proiecte organizată de către Fundaţia Terre des hommes – Elveţia (Tdh), Asociația Română de Oncologie ”Sfânta Ana” s-a numărat printre fericiții câștigători. Proiectul care deja a început să fie pus în practică și care va dura până la mijlocul lunii decembrie a acestui an, se intitulează ” Fii precaut! Programele de screening pentru cancerul de col uterin și vaccinarea anti-HPV pot salva vieți!”.

Incidenţă crescută

Conform datelor oficiale, în ultima perioadă numărul persoanelor bolnave de cancer de col uterin a crescut simțitor, iar după consultarea statisticilor obținute de la DSP Gorj care au confirmat acest lucru prin date și numere clare, am decis să luăm o serie de măsuri. Activitățile de prevenție și de conștientizare împotriva apariției cancerului în rândul tinerilor sunt deosebit de importante, întrucât pot să contribuie la salvarea vieții acestora. Pornind de la aceste premise, proiectul implementat de Asociația Română de Oncologie ”Sfânta Ana” își propune să fie alături de oameni  și să îi ajute să aibă un stil de viață cât mai sănătos.

Pliante în facultăţi

În cadrul conferinței s-au adus la cunoștință activitățile proiectului în cauză. Astfel, vor fi distribuite pliante informative în facultățile din Tg-Jiu de către echipele de voluntari ale Asociației formate din tineri și elevi. Pliantele vor servi la informarea tinerelor în legătură cu riscurile la care se expun dacă amână participarea la campaniile de screening pentru cancerul de col uterin și la modalitățile prin care pot să prevină apariția acestui tip de cancer.

O altă activitate ce urmează să fie implementată la finalul proiectului constă în organizarea marșului “Știu să am grijă de mine!” pe Insulița din Parcul Central din Tg-Jiu. Scopul acestei activități îl reprezintă creșterea gradului de conștientizare și de prevenție a factorilor de risc ale amânării/refuzului de a participa la campanii de screening pentru depistarea cancerului de col uterin. Studenți, tineri din Târgu-Jiu și nu numai, oameni de toate vârstele sunt invitați să participe alături de voluntarii AROSA care vor fi echipați cu însemnele asociației și cu tematica proiectului. De asemenea, tot în cadrul acestei acțiuni vom acorda și pliante referitoare la acțiunile de prevenție ale apariției cancerului de col uterin și la riscurile amânării sau refuzării efectuării programelor de screening pentru depistarea cancerului de col uterin.

Toate aceste activități sunt realizabile datorită implicării și dedicării colaboratorilor de proiect: Colegiul Economic ”Virgil Madgearu”, Colegiul Tehnic ”General Gheorghe Magheru”, Liceul Tehnologic Rosia Jiu, Liga Studenților-Universitatea Constantin Brâncuși.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com